Scumpiri le ne bat la ușă înainte de Paşti!!!

* Produsele alimentare se vor scumpi luna aceasta, în medie, cu 4-5% * Anul 2012 a venit și cu preţuri mai mari la carburanţi, la care se vor adăuga majorările de tarife anunţate pentru gaz şi electricitate *

În luna martie vor fi scumpiri l alimente, în medie de 4-5 %, motivația adusă de producători fiind scumpirea materiei prime. Potrivit patronatelor din industria alimentară producătorii au de ales între faliment sau recuperarea costurilor prin majorări de preț. Vești bune vin de pe piața cărnii de porc, reprezentanţii patronatului afirmând că nu pot mări preţurile din cauza cererii extrem de scăzute de pe piaţă iar o eventuală scumpire a acestui produs ar putea apărea după luna aprilie.

*Mezelurile, fără scumpiri pînă la Paşti *

Odată cu începerea postului Paştelui, producătorii de mezeluri au pus frână tendinței de scumpire din domeniu, mai ales că vînzările în această perioadă sînt reduse. Producătorii de pîine sînt de părere că, pînă la Paşti, „în mod normal“, s-ar putea înregistra o creştere de preţuri la produsele de panificaţie, avînd în vedere că în ultimul an nu au mai avut loc majorări de preţuri, în special din cauza concurenţei de pe piaţa neagră. „Nu pot avansa procente, nu am voie. Fiecare producător va hotărî cînd şi cu cît va majora preţurile. În ultimul an au avut loc mai multe majorări de preţ la energie, gaze naturale, combustibili, iar toate acestea influenţează şi preţul produselor de panificaţie“, a declarat Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan. De altă părere este preşedintele ANAMOB, Viorel Marin, care spune că pîinea şi produsele de panificaţie îşi vor menţine încă o perioadă preţurile actuale, precizînd că în prezent, „piaţa se confruntă cu un blocaj“ care afectează activităţile din domeniu.

* Cerere scăzută pentru ulei *

Cerere scăzută există şi pentru uleiul de floarea-soarelui, iar patronii dau vina pe concurenţa neloială. „Preţul uleiului la poarta fabricii este apropiat de 5 lei/ litru. Pe piaţă, există ulei cu 4,75 lei pe litru. Cererea redusă şi concurenţa neloială, prin importuri din ţările vecine creează probleme producătorilor autohtoni. În plus, există o presiune din partea transportatorilor care vor să ne impună o majorare cu 10% a tarifelor pe kilometru, la transport“, a declarat directorul unei fabrici de ulei. Transportatorii susţin însă că majorarea tarifului pe kilometru trebuie să atingă în curînd 24%. „Tarifele la transport trebuie să crească cu 24%. În prezent sîntem mult sub media europeană la tariful practicat pe kilometru. Dacă procesatorii se plîng că există presiuni pentru o majorare a tarifelor cu 10%, nu le putem transmite decît că e încă foarte puţin“, a precizat preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu.

* Fără legume româneşti pe tarabe în această primăvară *

În a doua jumătate a lunii martie ar trebui să apară primele legume româneşti cum ar fi salata verde, ridichile şi ceapa verde. Se pare însă că nici măcar de Paşte nu vom prea avea produse autohtone deoarece agricultura la solar este în acest an la pămînt. Căderile masive de zăpadă au distrus solarele micilor producători. „În principalele zone unde se practică acest tip de agricultură Vrancea, Galaţi şi sudul ţării, au fost şi cele mai mari zăpezi. Situaţia este dramatică, mai ales că după aceste ninsori vor urma şi inundaţiile sau, cel mai probabil, băltirile. Ca atare, pînă în lunile mai-iunie vom mînca doar trufandale din import, în proporţie de 90%“, a explicat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

* INS: Ouăle, cartofii şi făina s-au ieftinit în ianuarie *

În luna ianuarie 2012 s-au înregistrat ieftiniri de 0,15% – 0,7% la ouă, cartofi, fasole şi făină, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. La carne, preparate din carne preţurile s-au majorat cu 0,15%, faţă de luna anterioară, iar la telemea, cu 0,77%. Faţă de decembrie 2011, preţurile la mărfurile alimentare s-au majorat cu 0,32%.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.