Sărbătoarea Schimbării la Faţă, una dintre cele mai importante din timpul anului, înseamnă şi dezlegare la peşte pentru cei care postesc

Credincioşii prăznuiesc, astăzi, Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului. Cunoscută în popor ca Preobrajenia sau Probojenia, sărbătoarea aminteşte de schimbarea la faţă a lui Hristos, pe muntele Taborului, în faţa ucenicilor Săi Petru, Ioan şi Iacov. Sărbătoarea face parte din praznicele împărăteşti şi a fost celebrată prima dată în biserica zidită de Sfînta Elena pe muntele Taborului. În Calendarul popular, a şasea zi a lunii august are multe semnificaţii. Ea marchează hotarul dintre vară şi toamnă. Tradiţia spune că astăzi încep să se îngălbenească frunzele în pădure, apele se răcesc, tîrîtoarele îşi caută ascunzişuri, iar păsările migratoare îşi încep călătoria. Tot acum sînt recoltate multe plante şi fructe de leac. Cititorii în stele făceau în această zi observaţii şi pronosticuri astronomice pentru lunile care urmau. În popor există credinţa că aceia care, în această zi, se roagă să scape de un viciu au toate şansele să reuşească. Tot astăzi, credincioşii îşi pomenesc morţii şi dau de pomană struguri, must sau faguri de albine. Creştinii ortodocşi aflaţi în post au acum dezlegare la peşte.

Una dintre cele mai mari sărbători creştine

Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului pe muntele Tabor este una dintre cele mai mari sărbători creştine, cînd apostolii Săi se conving că marele lor învăţător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci şi Dumnezeu adevărat. Anterior, discipolii lui Iisus văzuseră şi se uimiseră de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar în sufletul lor ei îl considerau tot un om – un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de pînă atunci. Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Faţă, Sfinţii Apostoli înţeleg că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al vieţii pămînteşti a Mîntuitorului, cu cîteva luni înainte de răstignirea Sa. Potrivit relatărilor biblice, Iisus venea spre nordul Ţării Sfinte, se îndrepta către Ierusalim şi le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce şi Învierea Sa, care îl aşteptau în Ierusalim. Ajungînd în dreptul muntelui Tabor, a lăsat ceata ucenicilor Săi şi i-a luat cu El numai pe trei dintre aceştia: pe Petru, Iacob şi Ioan – discipolii cei mai de nădejde, care vor fi martori şi la rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani.

Semnificaţia teologică

Iisus, împreună cu cei trei, a urcat pe munte ca să se roage şi, pe cînd se ruga El, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mîntuitorului s-a făcut altul; faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada. Lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre Patima şi Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Ca ieşit din fire, uimit şi mulţumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una şi lui Ilie una“ (Matei 17, 4) – nedîndu-şi seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, cînd ochii apostolilor sînt martorii unei noi surprize – un nor de lumină îi învăluie şi pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L“ (Matei 17, 5). De spaimă, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt. Dar Iisus s-a apropiat de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi“. Cînd au ridicat ochii, nu mai era decît Iisus singur. Şi El le-a poruncit să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, pînă după învierea Sa din morţi.

Credinţe populare

– De praznicul Schimbării la Faţă a Mîntuitorului sînt legate, de veacuri, şi o serie de credinţe şi obiceiuri populare.
– Se crede astfel că din acest moment întreaga natură capătă amprenta toamnei: culorile florilor pălesc, apa din izvoare şi fîntîni devine mai rece, fructele încep să se coacă, iar cerul dimineţilor are o culoare mai puternică.
– Agricultorii cred că, după 6 august, este posibilă oricînd căderea brumei.
– În preajma acestei sărbători, stupii sînt pregătiţi să fie duşi acasă, din credinţa că florile „pălesc“ şi nu mai au în ele dulceaţă.
– Femeile, mai ales în mediul rural, nu mai lasă noaptea ferestrele deschise, din credinţa că, în miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, în case şi că membrii familiei atinşi de ele rămîn o vreme cu membrele înţepenite sau strîmbe, de parcă i-ar fi tras curentul.
– Durerile de cap ivite în această zi persistă tot anul.
– Dacă se spală în zorii zilei cu roua din grădină, luată de pe florile abia îmbobocite, chiar şi bătrînele cu chipul zbîrcit pot redeveni frumoase sau măcar vor fi privite cu mai multă plăcere de omul iubit.
– Se crede că, dacă vremea se schimbă brusc în această zi, aspectul său nou se va menţine acelaşi pînă la 15 august, cînd se serbează Adormirea Maicii Domnului.