Leasing Focsani

Veste bună pentru viitorii şoferi! Proba de traseu poate fi repetată fără a mai da “sala”

Proba practică pentru obţinerea permisului auto va putea fi susţinută din nou, în caz de eşec, fără a mai repeta proba teoretică, însă cu condiţia efectuării a şase ore de pregătire între două examene, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică, luni, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere se află în dezbatere publică timp de 10 zile.
Potrivit MAI, iniţiativa întregeşte procedura de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere cu reglementări vizînd examinarea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere din categoria AM (mopede), ca urmare a includerii acestora în categoria autovehiculelor, respectiv procedura de examinare în traseu a conducătorilor de vehicule din categoria A, A1, şi A2.
Astfel, promovarea probei teoretice (calificativul “admis”) permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică, prevede proiectul.
În cazul nepromovării probei practice (calificativul “respins”), aceasta poate fi reluată, fără susţinerea probei teoretice, după cel puţin 15 zile de la data obţinerii calificativului şi prezentarea dovezii efectuării a şase ore de pregătire practică, conform aceluiaşi proiect. Susţinerea probei practice se realizează astfel: numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM; în poligon şi traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A; numai în traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv. Candidaţii la obţinerea unui permis de conducere din categoria AM (mopede) care fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor pe drumurile publice în cadrul unei unităţi autorizate se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi, se mai arată în proiect.
Totodată, la susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinînd unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii.
Textul proiectului poate fi consultat pe pagina de internet a MAI (www.mai.gov.ro), la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al ministerului, din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti. Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sînt aşteptate pe adresa de e-mail legislatie@mai.gov.ro, în termen de 10 de zile, precizează MAI.
Începînd din 19 ianuarie, când a intrat în vigoare noul cod rutier, pentru a conduce un moped pe drumurile publice, şoferii trebuie să aibă vîrsta de cel puţin 16 ani şi să deţină permis de conducere din categoria AM.

Comments

comments

1 Response pentru “Veste bună pentru viitorii şoferi! Proba de traseu poate fi repetată fără a mai da “sala””

  1. Optimus spune:

    Asta cu adevarat ar fi o veste buna, utila si mai ales… ceva mai putin costisitoare pt “elevi” :)

Lasa un comentariu

*

Free WordPress Theme

jocuri cu masini

filme horror

Free WordPress Themes Autentificare - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.