Elevii pănceni pe podium la Francochanson, Olimpiada Națională Corală și Festivalul de Teatru de la Baia Mare!!!

Ana Maria Gonciar, elevă în clasa a IV-a, la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ din Panciu, pregătită de profesoarele Mirela Georgescu şi Mariana Agapie, a obţinut Marele Premiu al Festivalului de Muzică „Francochanson“ – Ediţia a VI-a – desfăşurat în perioada 28-29 martie 2015, la Buzău. Tot la „Francochanson“, elevii Gabriel Valentin Ploşniţă şi Alexia Şerban-Huzum, din clasa a V-a, de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici“, pregătiţi de profesorii Elena şi Andrei-Igor Manovici, au obţinut premiul II şi, respectiv, menţiune, iar Liviu Valentin Dabija a primit Premiul Special al Juriului la secţiunea „Adulţi“.

Pe 28 martie 2015, Corul de Cameră „Cantabile“, dirijat de Andrei-Igor Manovici, a obţinut Premiul I, cu 100 puncte, la Olimpiada Naţională Corală, desfăşurată la Vaslui, calificându-se în etapa superioară, care se va desfăşura în luna aprilie, la Oradea.
Nu în ultimul rând, Trupa de Teatru „Protha“ a obţinut Premiul „Ion Sava“ pentru întreaga distribuţie a spectacolului „Mecanica inimii“, după Mathias Malzieu, în regia lui Cătălin Sfîrloagă, la Festivalul de Teatru Contemporan pentru Tineret „Acting 2015“, desfăşurat în perioada 27-29 martie 2015 la Baia Mare. La acelaşi festival, Eusebiu Ionuţ Isac a primit Premiul de interpretare „Ştefan Iordache“, pentru rolul „Jack“, din spectacolul „Mecanica inimii“.
„Toate aceste premii confirmă, încă o dată, calitatea şi valoarea învăţământului păncean. Fiecare premiu are în spate nu numai talentul elevilor, ci şi foarte multe ore de pregătire, desfășurate sub directa îndrumare a profesorilor coordonatori. Doresc să-i felicit pe toţi laureaţii, dar şi pe profesorii care au făcut posibile aceste performanţe! De asemenea, vreau să le mulţumesc tuturor pentru bucuria pe care ne-au făcut-o cu aceste premii ,care onorează oraşul Panciu şi îl face din ce în ce mai cunoscut în ţară!
Primăria Oraşului Panciu a susţinut şi va continua să susţină drumul spre înalta performanţă a elevilor pănceni, pentru că ei reprezintă cu cinste comunitatea din care fac parte, fiind un exemplu pozitiv pentru tânara geneaţie!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.