Trei căței și o pisică salvați din flăcări de pompieri

*Pompierii vrânceni au fost îngerii salvatori pentru trei căței și o pisică, pe care i-au scos dintr-o locuință incendiată de la Odobești * Doi dintre cățeluși și pisica au avut nevoie de resuscitare deoarece erau intoxicați cu fum * Acestea au răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare, aflându-se acum în afara oricărui pericol *

Stăpâna animalelor, o bunicuță de vreo 69 de ani, le-a mulțumit salvatorilor zicându-le că la necaz singurii care îi stau aproape sunt cei patru prieteni patrupezi. Alarma pompierilor vrânceni a sunat dimineață, în jurul orei 10:00, anunțând un incendiu la o gospodărie în cartierul Satu Nou, orașul Odobești. Imediat spre locul indicat au plecat patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție, sprijinite de S.V.S.U. Odobești,  au acționat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului care se manifesta la acoperișul unei locuințe cuprinzând o suprafață de 100 mp. Totodată, din cauza emoțiilor puternice, femeia în vârstă de 69 de ani, a fost asistată de paramedici, care i-au acordat primul ajutor calificat și au transportat-o la spital, pentru îngrijiri de specialitate. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore de luptă cu flăcările. În urma evenimentului au ars circa 100 mp din acoperișul construit din lemn cu învelitoare din tablă, precum și bunurile de uz casnic și gospodăresc aflate în două camere și un hol.

Comments

comments

Lasa un comentariu

*

WordPress Themes

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Weboy
Autentificare - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.