Ion ȘTEFAN și-a anunțat demisia din grupul parlamentar PNL!

* Deputatul vrâncean a afirmat că PNL a fost făcut praf” din cauza ambiţiilor nerealiste ale unor colegi, la îndemnul președintelui Iohannis *

Ion Ștefan este al treilea parlamentar PNL care face acest gest, după senatorul PNL Ovidiu Florean și deputatul PNL Alexandru Kocsis urmând să activeze ca deputat neafiliat.

„Nu mi-a fost nicicând mai greu să fac un anunț ca cel pe care îl fac acum. Astăzi, 27 octombrie, am ales să demisionez din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, urmând a activa în calitate de deputat neafiliat. Membrilor PNL Vrancea, familiei politice alături de care am obținut cele mai frumoase rezultate în cariera politică îi spun clar: nu plec din PNL, rămân colegul dumneavoastră. Am însă o obligație morală față de cetățenii care m-au creditat cu votul lor, vrâncenii care au avut încredere în mine și în PNL și față de care mi-am luat o serie de angajamente în campaniile electorale. Îmi doresc ca această despărțire să fie una temporară, însă nu pot accepta ceea ce s-a întâmplat cu PNL din vară și până acum. Acțiunile unui grup au afectat întreaga Românie, o țară lăsată pradă pandemiei, nepregătită de venirea iernii și cu o posibilă criză economică la orizont.Dezamăgirea creată este imensă. Ne-am văzut spulberată munca de ani de zile, aici în Vrancea, dar și în întreaga țară. PNL a fost făcut praf de ambițiile nerealiste ale unor colegi, la îndemnul președintelui. Am promis oamenilor că vom guverna România prin politici liberale, de dreapta, cel puțin 8 ani, iar acum, la nici un an de guvernare, coaliția cu USR este distrusă, pentru a se căuta sprijin la adversarii politici pesediști. Criza guvernamentală a fost creată artificial din ambiții prostești, uitându-se că noi suntem în Parlament, în Guvern sau chiar la Cotroceni trimiși de români, prin vot, nu pentru că am fi beneficiarii unor drepturi speciale.Oare cum se simte acum președintele statului, Klaus Iohannis, când românii care au stat la cozi imense la vot, îndurând frig și ploaie, străbătând sute de km, se dezic de domnia sa? Garantul democrației a pus umărul la criza din Guvernul României și la cea din PNL!Eu am mai spus lucrul acesta și îl repet: nu voi accepta niciodată să fiu partener politic cu ”ciuma roșie”, nu voi sta la aceeași masă cu baronii PSD care au ținut Vrancea și Moldova în sărăcie și care au risipit oamenii prin străinătate pentru o brumă de bani pe care nu îi puteau câștiga pentru familiile lor aici, acasă!Mă dezic de tot balamucul politic creat de unii și alții care au dovedit prin acțiunile lor că își bat joc de cetățeni, de o țară și pun în pericol implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Am crezut în PNL și cred, în continuare, în capacitatea colegilor mei de a realiza că suntem pe marginea prăpastiei. Îmi doresc ca lor să le revină gândul cel bun, acum, în al 12-lea ceas și să spună stop distrugerii unei echipe de la care oamenii aveau așteptări imense“, a afirmat Ion ȘTEFAN pe contul său de facebook.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.