* Medicii verifică ipoteza unei erori de testare în cazul actorului Șerban Ionescu * Din datele disponibile până în prezent, diagnosticul de borelioză sau boală Lyme a fost pus după semnele clinice, susținute de unele analize efectuate la Fundeni *
”Testele uzuale de identificare a anticorpilor, în cazul bolii Lyme, nu sunt foarte specifice”, a declarat dr. Adriana Pistol, director al Institutului Național de Sănătate Publică. Cu alte cuvinte, pot apare reacții fals pozitive, date de anticorpi generați în cadrul unor alte infecții. Omul nu are boala, dar testul e pozitiv. Pentru a confirma diagnosticul, metodologia prevede o testare suplimentară, cu o metodă mai performantă, tip Western Blot. Laboratorul de referință este la Institutul Cantacuzino”. Dr. Pistol nu știe dacă în cazul lui Șerban Ionescu s-au făcut testele suplimentare, la INSP raportările nefiind însoțite de numele pacientului.