„Ziua Imnului Naţional” a fost sărbătorită duminică, 29 iulie 2012, , printr-o ceremonie publică ce a avut loc în faţa Bisericii Militare a U.M. 01270 din Focşani. La eveniment au participat autorităţile locale şi judeţene.
În cadrul acestei ceremonii, organizată de militarii garnizoanei Focşani în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, preotul garnizoanei a oficiat serviciul religios, iar fanfara militară a susţinut un concert de cântece patriotice. Bineînţeles că nu au lipsit discursurile politicienilor iar ceremonia s-a încheiat cu interpretarea imnului naţional de către întreaga asistenţă. La ceremonie au mai participat reprezentanţi ai instituţiilor civile, militare şi religioase din garnizoană, precum şi cadre militare active, în rezervă / retragere şi veterani de război.
“Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie”, ne-a spus maiorul Eugen Ciobotaru, purtătorul de cuvânt al unităţii.