16 persoane fără adăpost cazate în Bahne! Salariații primăriei scoși la lopată!

16 persoane fără adăpost care primesc hrană caldă, un pat curat şi obiecte de igienă de strictă necesitate la Adăpostul de Noapte Bahne din Focșani. În cursul acestei dimineți o altă persoană aflată în risc a fost transportată de Poliția Locală Focșani, chiar în timpul episodului de iarnă severă, la Adăpostul de Noapte!

De asemenea, aproximativ 100 de angajați din cadrul societății Salubrizare și Servicii Publice Focșani și ai Direcției de Dezvoltare Servicii Publice sunt mobilizați acum pentru curățarea căilor de acces pietonale, venind în sprijinul cetățenilor care au înțeles că normalitatea depinde de fiecare dintre noi. Continuă intervențiile cu toate utilajele de deszăpezire pentru asigurarea accesulului pe străzile adiacente arterelor principale și în interiorul cartierelor, urmând ca activitatea să se desfăşoare non-stop!
„În același timp toate echipele Primăriei Municipiului Focșani și ale instituțiilor din subordine sunt pe teren și fac eforturi pentru ca viața de zi cu zi a cetățenilor să se desfășoare cât mai aproape de normalitate“, spune o comunicare a municipalității.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.