Pompieri: Sute de intervenții în Vrancea, în luna septembrie!

* Stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, descarcerarea, salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol, asanarea terenurilor de muniție rămasă neexplodată reprezintă doar câteva exemple, dintre cele 608 misiuni desfășurate de salvatorii vrânceni, în decursul lunii septembrie a acestui an * Echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale, în 394 cazuri * Cele mai multe solicitări au fost preluate de paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani (171 cazuri), urmând apoi Secția de Pompieri Adjud (109 cazuri), Stația de Pompieri Panciu (57 cazuri) și Secția de Pompieri Vidra (57 cazuri) *

Echipajele de stingere au acționat și pentru lichidarea a 17 incendii, 15 dintre acestea manifestându-se la gospodăriile populației, principalele cauze fiind: scurtcircuit electric; flacără ( focuri în aer liber, chibrit, flăcări de la aparate termice, etc.), efect termic, jar sau scântei și 17 incendii de vegetație uscată. Totodată, echipajele de descarcerare au intervenit în 9 misiuni, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
Concomitent cu misiunile desfășurate pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii militari au mai acționat în: 91 situații privind asistența persoanelor, deblocări de uși, înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, asigurare/supraveghere a zonelor pentru prevenirea situațiilor de urgență, 6 misiuni de sprijin la intervenție, 11 misiuni pirotehnice, 5 misiuni pentru salvarea animalelor din medii ostile vieții, 3 misiuni pentru protecția mediului și 12 alte intervenții.
Totodată, au fost desfășurate 19 activități de recunoaștere în teren și 7 exerciții cu forțe și mijloace în teren, care au vizat pregătirea și perfecționarea deprinderilor pentru executarea misiunilor.
În 9 cazuri, echipajele pompierilor au fost întoarse din traseu, 13 deplasări s-au efectuat fără a mai fi necesară intervenția salvatorilor, iar 6 solicitări s-au dovedit a fi alarme false.
De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) au intervenit, independent, la 2 situații de urgență, iar în cooperare cu serviciile profesioniste pentru situații de urgență (ISU) au acționat în 25 cazuri.
Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, dinamica evenimentelor din teren, fiind atent monitorizată de Centrul Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns și asigurarea cooperării permanente cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, cu operatorii de utilități publice, precum și cu Serviciile Voluntare/Private pentru Situații de Urgență (SVSU/SPSU), cărora le mulțumim pentru buna colaborare.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.