Toader Constantin liderul Partidei Romilor din Vrancea a adresat, astăzi, un apel pentru limitarea jocurilor de noroc, așa ziselor „păcănele“ în mun. Focșani.
„Dacă într-adevăr respectăm și iubim cetățenii acestui municipiu, trebuie să avem curajul să luăm decizii ferme pentru binele lor. Fenomenul jocurilor de noroc – așa-numitele „păcănele” – a devenit o problemă socială reală, afectând numeroase familii, în special tineri și persoane vulnerabile.
Propun, în mod public, inițierea unor demersuri clare pentru eliminarea sau restricționarea drastică a sălilor de jocuri de noroc din municipiul Focșani, în special din apropierea școlilor, cartierelor aglomerate și zonelor frecventate de tineri. Nu putem închide ochii la dramele care se nasc zilnic din cauza dependenței de jocuri de noroc: familii destrămate, datorii, violență, abandon școlar și sărăcie. Rolul nostru, ca oameni aleși, este să protejăm comunitatea, nu să asistăm pasiv la degradarea ei.
Fac acest apel în numele cetățenilor care ne-au acordat încrederea lor și care așteaptă de la noi măsuri concrete, nu doar declarații. Haideți să demonstrăm că administrația locală pune pe primul loc sănătatea socială și viitorul orașului“, spune consilierul județean și liderul romilor vrânceni, Constantin Toader.










