Vrancea: Olimpiada Interdisciplinară „Științele Pământului”

Elevii pasionați de științe, dornici să își valorifice cunoștințele și să își demonstreze pregătirea, de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani și Colegiul Național „Unirea” Focșani au participat miercuri, 11 martie 2026, la etapa județeană a Olimpiadei Interdisciplinare „Științele Pământului”. Competiția s-a desfășurat într-un cadru bine organizat, fiind găzduită de Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani, unde elevii au avut oportunitatea de a-și pune în valoare cunoștințele și abilitățile dobândite în domeniul științelor.
✍️ Competiția a cuprins probe scrise cu caracter interdisciplinar, care au integrat noțiuni din biologie, chimie, fizică și geografie, evidențiind interdependența dintre procesele naturale și modul în care acestea contribuie la funcționarea și evoluția sistemului planetar.
👏 Participarea la Olimpiada Interdisciplinară „Științele Pământului” constituie pentru elevi o oportunitate importantă de a valorifica și dezvolta interesul pentru științele care studiază planeta, stimulând curiozitatea, gândirea critică și înțelegerea responsabilă a mediului înconjurător.
🌎Inspectorul școlar județean, prof.dr. Livia Marcu, adresează mulțumiri părinților pentru sprijinul și încurajarea oferite elevilor pe parcursul pregătirii, precum și profesorilor coordonatori, care prin dedicare, profesionalism și implicare au contribuit la pregătirea participanților și la promovarea performanței în educație.
🥇După afișarea rezultatelor finale, va fi stabilit lotul care va reprezenta județul Vrancea la etapa națională.
🔹️Președinte al comisiei județene: prof. dr. Livia Marcu
🔹️Coordonatori județeni: inspector școlar pentru biologie, prof. Anca Coșoreanu , inspector școlar pentru chimie și fizică, prof. Cristina Enoiu , inspector școlar pentru geografie, prof. Elena Pătrunjel.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.