Pregătire gratuită pentru BAC şi Testele Naţionale!!!

Ieri la Focşani a fost lansat proiectul de pregătire a elevilor cu bani europeni. Acest proiect derulat de Inspectoratele Şcolare Judeţene din Vrancea şi Ialomiţa, este destinat elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a care vor susţine Testele Naţionale respectiv examenul de Bacalaureat. Partener în realizarea proiectului este şi Federaţia Asociaţiilor de Părinţi din Învăţămantul Preuniversitar. Pregătirea gratuită se va face la matematică şi limba Română pe o perioadă de 18 luni.

Elevi din 20 de şcoli din județele Vrancea și Ialomițaa care au rezultate scăzute la învățătură, vor beneficia de pregătire gratuită la matematică și limba română, prin intermediul proiectuli „Evaluarea națională: inovație pentru formarea competențelor cheie” lansat ieri la Focşani.
Într-o primă fază proiectul prevede formarea a 230 de cadre didactice şi 40 de consilieri şcolari care vor lucra efectiv cu elevii. Implementarea propriu zisă a proiectului se va realizeza între ianuarie şi mai 2015. „Dorim creșterea promovării la examenul de Evaluare Națională de la sfârșitul clasei a VIII-a şi la Bacalaureat prin implicarea activă a elevilor și profesorilor, prin proiectarea, testarea și derularea acestui program de pregătire suplimentară. Atât timp cât avem o astfel de oportunitate, de a face un astfel de program cu bani europeni, o vom folosi”, a declarat Luminița Balaban, inspector școlar general adjunct, manager de proiect.
“După ce s-au văzut rezultatele examenului de Bacalureat de anul trecut a fost clar că trebuie să facem ceva. Nici la Testarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a lucrurile nu au stat foarte bine. În acest context a apărut ideea acestui proiect. Nu putem să îi tratăm pe toți la fel, trebuie să acordăm o șansă pentru marea masă de copii, pentru viitorul lor. Ei sunt cei care mâine ne vor înlocui în domeniile de activitate”, a afirmat şi Mircea Poenaru, președintele FNAPIP.
La eveniment au participat şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu şi Ionel Cel-Mare care au promis tot sprijinul autorităţilor judeţene şi locale din judeţ pentru derularea proiectului, consilieri locali şi judeţeni precum şi numeroşi directori de şcoli. “Domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, vă transmite că uşa noastră va fi totdeauna deschisă tuturor. Vom sprijini părinţii, copiii, cadrele didactice ce se vor implica în proiect deoarece este o iniţiativă extraordinară care oferă o alternativă de pregătire copiilor noştri”, a declarat vicepreşedintele CJ Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.