* Astăzi a început InfoEducație – Olimpiada de Inovare și Creativitate Digitală, etapa națională, care se desfășoară în mod tradițional în Vrancea și este o adevărată carte de vizită pentru județul nostru * Festivitatea de deschidere a avut loc în această seară la Teatrul Municipal ”Mr. Gh. Pastia” din Focșani în prezența elevilor și profesorilor participanți, din toată țara * primarul mun. Focșani, Cristi Misăilă i-a acordat titlul de “Ambasador în Educație al Municipiului Focșani” profesorului Emil Onea, vicepreședinte al Uniunii Profesorilor de Informatică din România și sufletul Olimpiadei de Inovare şi Creativitate Digitală – InfoEducație *
La ediția din acest an, care are loc în perioada 29 iulie – 3 august, participă peste 300 de elevi și profesori din 29 de județe din România. InfoEducație, organizat din anul 1994, este dedicat elevilor de liceu cu aptitudini, înclinații și interes pentru crearea aplicațiilor informatice multidisciplinare, la categoriile: WEB, Roboți, Multimedia, Software Educațional, Software Utilitar. În acest an, probele de concurs se vor desfășura în laboratoarele Colegiului Național „Unirea” din Focșani.
În acest an, pentru a încuraja copiii din Vrancea să participe la Olimpiada de Inovare și Creativitate Digitală, Consiliul Județean Vrancea acordă 5 premii în valoare de câte 600 lei pentru cele 5 echipe din Vrancea înscrise în concurs (4 echipe de la Colegiul Național ”Unirea” și o echipă de la Liceul Teoretic ”Ion Slavici” Panciu), diplome și ecusoane pentru toți participanții. De asemenea, pentru a promova frumusețile județului, CJ oferă participanților o vizită la Mausoleul Eroilor din Mărășești și una în ”Delta Siretului” la Zaga Zaga, precum și acces gratuit la Bazinul de înot din Focșani.
”Consiliul Județean rămâne un partener pentru promovarea și susținerea educației și a tinerilor valoroși, noi fiind mereu deschiși să sprijinim InfoEducație, un concurs cu o tradiție frumoasă în județul Vrancea, ajuns la cea de-a 31-a ediție. Mult succes tuturor participanților!”, a transmis în deschidere vicepreședintele CJ Vrancea, Ionel Cel-Mare.
* Primăria Focșani recunoaște meritele profesorului Emil Onea de la Colegiul Național Unirea *
„I-am acordat titlul de “Ambasador în Educație al Municipiului Focșani” domnului profesor Emil Onea, vicepreședinte al Uniunii Profesorilor de Informatică din România și sufletul Olimpiadei de Inovare şi Creativitate Digitală – InfoEducație care a debutat, în această după amiază, la Focșani. Vă mulțumesc și vă felicit, domnule Profesor, pentru tot ceea ce ați făcut pentru învățământul focșănean dar mai ales pentru miile de elevi! Primăria Municipiului Focșani și Consiliul Local Focșani au fost și de această dată alături de excelența în educație și mă bucur că am putut și noi sprijini financiar și logistic această olimpiadă națională. Și o vom face ori de câte ori ne veți da ocazia să fim mândri că avem copii frumoși și deștepți. Felicit Colegiul Național “Unirea” pentru organizarea unei asemenea competiții“, a declarat primarul mun. Focșani, Cristi Misăilă.
✅Le urez succes tuturor elevilor care au venit la Focșani pentru a participa la ediția din acest an a Olimpiadei de Inovare şi Creativitate Digitală – InfoEducație și fie ca cei mai buni dintre cei mai buni să câștige.