Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia din Focşani s-a colorat duminică seară în albastru, la finalul marşului organizat de Asociaţia Speranţa Andradei. Acesta a fost primul eveniment dintr-o suită dedicată persoanelor care suferă de Tulburări din Spectrul Autist (TSA). Participanţii la marş au pornic din faţa Centrului Micul Prinţ de pe str. Cuza Vodă şi au încheiat în faţa Teatrului Municipal, cu un ocol prin Piaţa Unirii. Pe tot traseul au fost distribuite materiale informative despre autism. “Este un pas pe care îl facem astăzi pentru a atrage atenţia asupra nevoilor persoanelor care suferă de autism. Din păcate aceasta este o boală pentru care nu a fost descoperit un remediu şi tot ce putem face este să fim alături de cei suferinzi”, ne-a declarat Gabriela Dima, unul dintre voluntarii participanţi la marş. Şi Marşul Autismului, ca şi evenimentul din seara precedentă, Ora Pământului, au fost susţinute de un număr mare de elevi ai colegiilor focşănene Unirea, Edmond Nicolau, Al. I. Cuza. şi de Consiliul Judeţean al Elevilor. “A fost un sfârşit de săptămână încărcat pentru că au fost evenimente la care tinerii au decis să participe. Meritul lor este cu atât mai mare dacă luăm în considerare faptul că au venit aici şi la Ora Pământului fără ca vreun profesor să-i împingă de la spate. Acum au demonstrat că se poate, că au un cuvânt de spus”, ne-a spus şi Cristian Florea, membru al Blogosferei Vrancea, unul dintre grupurile de acţiune care începe să aibă un cuvânt greu de spus în Vrancea.