OMV Petrom, Rompetrol şi Lukoil companii petroliere de pe piaţa românească au modificat astăzi preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile proprii, preţurile crescând cu până la opt bani/litru. Astfel OMV Petrom şi Lukoil au aplicat o majorare de opt bani la toate sortimentele comercializate în staţiile proprii, iar Rompetrol a scumpit carburanţii cu şapte bani/litru. La Rompetrol preţul mediu al benzinei Efix 95 este de 5,77 de lei, iar benzina Alto 101 costă 6,41 de lei. La motorina Efix preţul a crescut de la 5,77 la 5,84 de lei, iar la sortimentul Alto 55, în urma majorării, preţul a ajuns la 6,15 lei/litru.