* Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, 1 octombrie, oferă Bibliotecii Județene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, prilejul deosebit, de a adresa cele mai sincere urări celor care au pășit spre a treia tinerețe, părinților și bunicilor noștri * * Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica a depus la Camera Deputaţilor o declaraţie politică dedicată zilei de 1 octombrie când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a persoanelor de vârsta a treia *
Data de 1 octombrie este dedicată persoanelor aflate la a treia tinerețe, seniorii, de la care, fiecare din noi, am învățat și a căror povești de viață le-am ascultat cu drag de-a lungul timpului.
Cursurile IT pentru vârstnici, cele de Povestiri digitale, donațiile de carte sau evenimentele pe care le-am organizat pentru și împreună cu seniorii noștri ne-au demonstrat că avem alături de noi persoane active, pline de înțelepciune și experiență în fața cărora ne plecăm cu respect.
Astfel, seniori noștri de la C.A.R. Focșani, Clubul Seniorilor, Crucea Roșie, profesori, bibliotecari pensionari, au înțeles rolul bibliotecii și ni s-au alăturat cu seriozitate, de fiecare dată când a fost nevoie, au învățat alături de noi, ne-au însoțit în excursiile documentare și au devenit voluntari de suflet ai bibliotecii.
În această zi specială, Echipa Bibliotecii Vrancea transmite tuturor seniorilor vrânceni calde urări de sănătate, tinereţe fără bătrâneţe, o viaţă lungă şi liniştită alături de cei dragi:
“Ca în fiecare an, la 1 Octombrie, ne îndreptăm gândul cu dragoste şi recunoştinţă spre aceia care ne-au fost şi ne sunt călăuză în viaţă, care ne-au vegheat să urmăm drumul bun şi drept, care s-au bucurat şi au plâns odată cu noi, care ne-au certat dorindu-ne binele şi ne-au mângâiat dorindu-ne senin în viaţă!
Icoana acestei zile sunteţi Dumneavoastră, dragi Doamne şi stimaţi Domni, Seniorii spre care privim cu admiraţie şi respect, pe care îi dorim mereu lângă noi şi de la care încă mai avem de învăţat arta de a trece prin viaţă cu fruntea sus!
Şi, pentru că nu în vârstă, ci în puterea faptelor stă frumuseţea adevărată a omului, ne plecăm frunţile în faţa Dumneavoastră şi vă aşezăm, în dreptul inimii, floarea simbolică a dragostei noastre! „ – Teodora Fîntînaru director BJDZ
* Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica a depus la Camera Deputaţilor o declaraţie politică dedicată zilei de 1 octombrie când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a persoanelor de vârsta a treia *
„În februarie 1991, ONU stabilea ca ziua de 1 octombrie să fie dedicată persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adoptă prin Rezoluţia 46/91 cu titlul „Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”.
1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, pe care îi sărbătorim la această dată, ci pentru noi toţi, cei care ar trebui să le arătăm respect şi preţuire pentru eforturile şi reuşitele de care au dat dovadă de-a lungul timpului.”
Deputatul Nica a vorbit de asemenea despre responsabilitatea sa faţă de pensionari, din calitatea de parlamentar şi a pus accent pe asigurarea unui „anumit grad de predictibilitate celor care au muncit o viaţă întreagă pentru binele nostru, pentru ceea ce este România astăzi.”
„Am adus în discuţie predictibilitatea viitorului pentru că, din discuţiile avute cu persoanele de vârsta a treia, indiferent de situaţie, vârstnicii aveau o singură preocupare: nesiguranţa zilei de mâine. Gândul că mâine pensia nu le va putea asigura hrana, medicamentele, traiul decent este principala problemă care le macină zilele pensionarilor”, a declarat parlamentarul PSD.
Drepturile persoanelor vârstnice a fost un alt subiect atins de deputatul Ciprian Nica în declaraţia sa.
Acesta a afirmat că „Guvernul, oricare ar fi el, are datoria să asigure o viaţă decentă, fără chinuri acestor oameni care înseamnă tot ceea ce a fost România în anii ’80, ’90. Dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei, sunt doar câteva dintre drepturile persoanelor de vârsta a treia pe care noi trebuie să ne asigurăm că le sunt îndeplinite”.