Ce le-au urat politicienilor vrâncenii de 24 ianuarie: “Să-i băgăm în puşcărie şi să li se confişte averile!!”

* Asta le doresc vrâncenii, de 24 ianuarie, politicienilor pe care chiar ei i-au ales * Preşedintele PSD Vrancea  şi al Consiliului Judeţean – Marian Oprişan a fost huiduit de vrâncenii aflaţi în Piaţa Unirii în timpul discursului * Aceiaşi soartă a avut-o şi prefectul Sorin Hornea * La conferinţa de presă, vizibil enervat de cele petrecute, Marian Oprişan i-a numit pe protestatari fluieraşi. Aceştia au fost oameni ai PD-L, fluieraşi aduşi din judeţe precum Galaţi sau Brăila, a afirmat Oprişan * La festivităţile de la Focşani a fost prezent un adevărat comando PSD condus de preşedintele partidului Victor Ponta din care nu au lipsit nume mari precum Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Constantin Niţă * Fruntaşii PNL l-au avut ca vârf de lance pe vicepreşedintele liberal Varujan Vosganian *

Festivităţile organizate în cinstea zilei de 24 ianuarie la Focşani s-au transformat într-un nou prilej de a manifesta împotriva politicienilor, în Piaţa Unirii din municipiul de pe Milcov adunându-se aproximativ 5.000 de persoane. Mulţi dintre ei s-au folosit de acest prilej pentru a manifesta, în continuare, împotriva politicienilor, pe care îi consideră singurii vinovaţi pentru starea actuală a ţării. “Toţi politicienii au făcut prostii, nu este unul care să fi făcut ceva correct. De asta îi huiduie lumea şi pe Oprişan şi pe prefect. Nu mai au încredere în ei şi estetimpul să plece de la putere că au stat prea mult. Eu unul nu cred că politicienii din Vrancea sau aiurea vor renunţa la putere. Este nevoie de o revoltă ca aceia de la Flămânzi ca să-i dăm jos. Trebuie să- băgăm în puşcărie şi să li se confişte averile. Eu sunt om bătrân, am trecut şi printr-un război, am fost băgat la închisoare de poliţia politică, am prins şi Revoluţia şi vă spun că altfel nu se poate”, ne-a spus Nistor Andreica moldovean în vârstă de 84 de ani, care acum locuieşte în Panciu.Discursurile preşedintelui PSD – Marian Oprişan şi al prefectului Sorin Hornea au încercat să mai calmeze spiritele şi să atragă atenţia asupra momentului istoric al Unirii Principatelor Române, fără însă prea mult succes. De altfel cei doi au avut discursuri mai scurte decât se obişnuieşte de obicei în astfel de împrejurări, campion la fugă de la microfon fiind primarul Focşaniului, Decebal Bacinschi, care a vorbit doar trei, patru minute. Şi în acest an o parte importantă a celor din Piaţa Unirii au fost elevii colegiilor focşănene Unirea, Al. I. Cuza, Edmond Nicolau, Economic, Valeriu Cotea, Pedagogic care au făcut ca admosfera să fie una potrivită semnificaţiei acestei zile. Singurele momente în care ne-am adus aminte de anii trecuţi au fost celebra Horă a Unirii jucată de politicieni cu lumea adunată în Piaţa Unirii şi defilarea soldaţilor cu torţe. Demn de remarcat că Victor Ponta, preşedintele PSD a intrat în horă lângă Ionel Cel Mare, preşedintele PC Vrancea. La conferinţa de presă de după discursurile festive Marian Oprişan, vizibil enervate de huiduielile care i-au fost adresate, a acuzat PD-L că ar fi în spatele nemulţumiţilor. “Cei care au huiduit au fost oamenii PD-L. Ei au adus fluieraşi din judeţe precum Galaţi şi Brăila, puteţi vedea autocarele cu care au venit”, a afirmat Marian Oprişan.

* Ponta – “Traian Băsescu este un laş şi un fricos” *

Victor Ponta, preşedintele PSD, present la Focşani cu ocazia festivităţilor dedicate Zilei de 24 Ianuarie, a afirmat că Traian Băsescu – preşedintele României, este un laş şi un fricos. “Domnul Băsescu este un laş şi un fricos pentru că nu a venit în faţa oamenilor în această zi. De 10 zile îi este frică de popor. Pe de altă parte înţeleg această atitudine deoarece cred că prezenţa dumnealui şi a prim ministrului Emil Boc nu ar fi făcut altceva decât să încingă spiritele. Cred că toate sărbătorile din România arată mai bine fără Traian Băsescu şi Emil Boc. La or asta vrâncenii vor și ei ceea ce dorește toată lumea și anume alegeri anticipate deoarece aveți și aici parlamentari care nu fac cinste județului, cum ar fi doamna Plăcintă”, a declarat Victor Ponta, la Focşani. Potrivit spuselor sale înlocuirea ministrului de externe Theodor Baconschi – PD-L, cu Cristian Diaconescu – UNPR, nu este altceva decât un mijloc de a mai face faţă presiunilor partidului lui Gabriel Oprea de a primi mai multe funcţii. “O astfel de schimbare ar trebui, în mod normal, să fie aprobată de Parlament dar mă îndoiesc că cei de la PD-L au curaj acum să vină şi să ceară un vot favorabil pentru această înlocuire”, a mai adăugat Victor Ponta.

* Prefectul Hornea a făcut un apel la maturitate *

“Mulțumesc tuturor vrâncenilor care au participat astăzi la manifestările cultural-artistice organizate în Piața Unirii din Focșani, prijeluite de împlinirea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române. În urmă cu 153 de ani, la 24 ianuarie 1859, Focșaniul a devenit capitala simbolică a Unirii.  Ziua în care Focșanii Moldovei și Focșanii Munteni au devenit un singur oraș este cel mai însemnat moment din istoria orașului de pe Milcov. Anul acesta se împlinesc și 150 de ani de când administrațiile celor două foste orașe au fost unite, Focșaniul candidând să fie capitala țării, alături de Iași și București. Acest fapt ce l-a determinat pe G.G. Longinescu să spună că Focșaniul, alături de Iași și București reprezintă „Sfânta Treime” a României Mari. 24 Ianuarie” este o zi pe care românii, și mai ales focșănenii, o trăiesc cu emoție. Aceeași emoție o trăiesc și eu, ca cetățean și ca prefect al județului Vrancea. Gândurile noastre se îndreaptă către cei care au depus eforturi pentru ca temelia statului nostru să fie pusă în acel ianuarie de foc. Vă reamintesc faptul că avem nevoie de o zi a Unirii, dar avem nevoie şi de o zi a unităţii românilor. Vrâncenii au înţeles importanţa zilei de „24 Ianuarie”  şi au dat dovadă de maturitate şi înţelepciune”, a fost mesajul prefectului Sorin Hornea.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.