Ceartă ca la ușa cortului după 24 ianuarie!!!Consiliul Județean cere ca Prefectul să răspundă pentru organizarea Zilei Unirii Principatelor Române!!!

  • Consiliul Județean Vrancea cere ca prefectul Gheorghiță BERBECE să răspundă pentru organizarea festivității dedicate zilei de 24 ianuarie – Unirea Principatelor Române * În opinia Consiliului Județean Vrancea implicarea Casei Corpului Didactic, ca organizator, a fost un abuz * Festivitatea de pe esplanada Prefecturii Vrancea a fost considerată un fiasco de către majoritatea focșănenilor * Prefectul BERBECEa fost taxat și de primarul Cristi MISĂILĂ pentru că a categorisit Focșaniul drept târgușor *

„Am aniversat astăzi 161 ani de la Unirea Principatelor Române într-un climat de dezbinare și minciună! Un climat care se datorează exclusiv Prefectului PNL al Județului Vrancea care, din funcția de reprezentant al Guvernului României, își permite să încalce prevederile regulamentelor Ministerului Afacerilor Interne și să manipuleze în mod constant.

Ultima ieșire de acest gen a avut loc chiar astăzi, 24 ianuarie 2020, când echipa de comunicare a PNL care s-a mutat la cabinetul Instituției Prefectului acuză conducerea Consiliului Județean și a Primăriei Municipiului Focșani că au refuzat ”orice colaborare” pe subiectul 24 Ianuarie și că ”au avut o atitudine total nepotrivită în mass-media, lucru ce a condus la îndepărtarea oricărui posibil invitat” la manifestările organizate de Instituția PNL a Prefectului în Piața Unirii din Focșani.

Acuzații grave care arată, pe de o parte, cât de multă considerație are Prefectul în ceea ce privește democrația și libertatea de exprimare, dar și modul josnic în care acesta vrea să justifice faptul că în Piața Unirii au fost foarte puțini vrânceni prezenți, dar și că PNL nu a reușit să îi convingă nici pe miniștrii lor să participe la eveniment! Așa cum toată lumea a văzut, ministrul vrâncean Ion Ștefan a ales să meargă la Iași de 24 Ianuarie.

Ce l-a deranjat, totuși, pe Prefectul Berbece? O întrebare la care dorim să răspundem, din respect pentru cetățenii Românei!

În primul rând, pe Berbece l-a speriat faptul că autoritățile publice locale, respectiv Consiliul Județean Vrancea și Primăria Focșani, s-au opus derapajului instituțional fără precedent al acestui reprezentant al Guvernului Românei în teritoriu care comite abuzuri repetate, fără ca organele în drept să se sesizeze pentru a putea fi tras la răspundere !

Așa cum am arătat încă de zilele trecute, Instituția Prefectului Vrancea are doar calitatea de participant la festivitățile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii. Conform regulamentelor, Ministerul Afacerilor Interne organizează festivități cu ocazia sărbătoririi următoarelor zile: Ziua veteranilor de război din Ministerul Afacerilor Interne, Ziua drapelului national, Ziua imnului național al României și Ziua NATO.

Iată cum Instituția Prefectului Vrancea a indus în eroare populația încă din data de 10 ianuarie 2020 când a anunțat că va ”organiza manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române”.

Minciuna este ”recunoscută” indirect în invitația semnată de prefect, care și-a dat seama cât de penibil a fost, când a realizat că din postura de invitat, așa cum prevăd regulamentele, nu poate organiza evenimente. Asta nu l-a împiedicat însă să își ascundă incompetența și necunoașterea legii printr-un simulacru de invitație la ”manifestările organizate de către Garnizoana Focșani” (sic).

Mai trebuie spus și faptul că prefectul Berbece arată și o lipsă totală de respect față de Municipiul Focșani, Oraș al Unirii. Suntem siderați că nici reprezentatul Guvernului și nici consilierii lui nu cunosc istorie, și nici limitele bunei cuviințe față de vrânceni. Nu îi reproșăm prefectului lipsa educației academice sau faptul că a terminat facultatea la 41 ani, însă nu îi permitem acestuia să vorbească despre Orașul Unirii ca despre un “târgușor” pe care l-ar fi dezvoltat liberalul Ion Brătianu. Dacă domnia sa este atât de preocupat de istoria Brătienilor, îi recomandăm să se înscrie la concursul pentru poziția de director al Muzeului ”Ion Brătianu”, de la Florica, Argeș.

De ce se teme cu adevărat reprezentantul Guvernului este faptul că am dezvăluit faptul că a încălcat legea ! Prin adresa nr. 946/22.01.2020, Instituția Prefectului a solicitat Casei Corpului Didactic ”Simion Mehedinți” Vrancea ca în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române să includă și manifestările organizate de către Garnizoana Focșani, la solicitarea Instituției Prefectului Județului Vrancea, solicitare la care profesorul Livia-Silvia Proca Marcu (PNL) dă curs imediat.

Trebuie menționat faptul că în Codul Administrativ este precizat faptul că Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor, însă Casa Corpului Didactic nu este serviciu public deconcentrat. Casa Corpului Didactic este o instituției în subordinea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea și are ca singură atribuție ”organizarea programelor de formare pentru personalul didactic”. Casa Corpului Didactic nu coordonează activitatea școlilor din județ și nici nu are ca atribuții organizarea de evenimente aniversare, gen 24 Ianuarie. Așadar, solicitarea prefectului reprezintă un abuz de putere iar conducerea PNL a Casei Corpului Didactic a dat curs solicitării fără temei legal.

Pe această cale solicităm:
1. Ministerului de Interne să demareze o cercetarea adiminsitrativă a înatului funcționar public, Gheorghiță Berbece care, prin documentele semnate și transmise în vederea organizării a 161 ani de la Unirea Principatelor Române, a indus in eroare autoritățile.
2. Instituției Prefectului să prezinte documentul prin care solicită Garnizoanei Focșani participarea la ”festivităţile organizate de Guvernul României, autorităţile publice sau alte instituţii ale statului, cu ocazia Zilei Unirii”.
3. Prefectului să ceară scuze militarilor din cadrul Garnizoanei Focșani pentru faptul că a pus Armata României într-o lumină neplăcută, pe care militarii nu o merită.
4. Prefectului să își ceară scuze focșănenilor pentru faptul că a vorbit despre Orașul Unirii ca despre un ”târgușor”.
5. Prefectului să își ceară scuze pentru că a mințit și a dezinformat cu privire la statutul de organizator al evenimentul de celebrare a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.
6. Ministrului Educației și ISJ Vrancea să publice rezultatele cercetării disciplinare ale directoarei Casei Corpului Didactic pe care, pe lângă încălcarea competențelor și atribuțiile date de legislația specifică, o bănuim de fals în acte publice și inducerea în eroare a autorităților publice, deoarece a solicitat autorizarea unui eveniment public pe care de fapt nu l-a organizat Casa Corpului Didactic, ci două instituții din sfera militară.
7. Garnizoanei Focșani să relateze dacă a avut cunoștință că va participa la un eveniment organizat de Casa Corpului Didactic“, se arată în postarea Consiliului Județean Vrancea.

Ce a transmis prefectul BERBECE vrâncenilor

În opinia prefectului organizarea manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, au fost sabotate cu obstinență de către conducerea Consiliului Județean și Primăriei Focșani, care au refuzat orice colaborare pe acest subiect, ba mai mult, având o atitudine total nepotrivită în mass-media, lucru ce a condus la îndepărtarea oricărui posibil invitat.

„Sunt bucuros și onorat să mă aflu alături de dumneavoastră pentru a sărbători Ziua Unirii Principatelor Române – 24 Ianuarie 1859. În fiecare an acest moment este tratat de unii ca unul de bilanț politic sau administrativ și, de ce nu, de campanie electorală.
Eu doresc să-l tratăm doar așa cum este, un moment istoric marcant din istoria noastră, a românilor. Știm că istoria este scrisă de invingători. Dar oare, după decembrie 1989, cine sunt aceia? Cumva a fost rescrisă istoria, având ca fundament fapte și documente reale, nu mistificate? De 30 de ani, dar cu precădere în ultimii 20 de ani, focșănenilor și vrâncenilor li s-a transmis pe căi oficiale că istoria s-a oprit după 24 ianuarie 1859 și la finalul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Li s-a confiscat, din ignoranță sau dintr-un interes meschin, dreptul la a-și cunoaște trecutul.
Poate că este momentul să restabilim realitatea. Modernizarea României și, implicit a orașului și județului nostru, începută în epoca lui Cuza a continuat în vremea lui Carol I și a marilor oameni politici din vremea sa: Ion Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Ion Câmpineanu, Pache Protopopescu și, de ce nu, Nicolae Săveanu, primar al orașului Focșani și prefect al județului Putna. Ei sunt o parte dintre oamenii politici care, după venirea pe tron a regelui Carol I în 1866, au adoptat în același an Constituția ce a denumit noul stat ROMÂNIA.
Un motiv de bucurie este acela că în ultima săptâmână, la Focșani, au fost lansate două cărți despre istoria orașului, despre marii oameni ai acelor vremuri, despre eforturile lor pentru ca Focșaniul, care era la începutul domniei lui Cuza un târgușor oarecare, să se transforme radical în anii care au urmat, pentru a deveni unul dintre cele mai importante orașe ale României, înfloritor din punct de vedere economic, cu o viață culturală bogată și care a dat numeroși oameni de valoare țării.
Prima cale ferată construită pe raza județului nostru, care a unit orașul Focșani de Mărășești a fost inaugurată la 18 octombrie 1881, de regele Carol I și este rezultatul politicii economice „Prin noi înșine”. Acest lucru nu este un secret dar, din păcate, prea puțini îl amintesc în zilele noastre, deși este un motiv de mândrie. De altfel, cea mai frumoasă descriere a urbei noastre, datează tot de la acea vizită a regelui, când Dimitrie Gusti, pe atunci primar al orașului Iași, a toastat: „în sănătatea Focșanilor, acest inel de logodnă între Moldova și Țara Românească“. Ce comparație poate fi mai frumoasă, mai plină de substanță și adevăr decât asta?
Din păcate, evoluția orașului nostru a fost întreruptă odată cu instalarea comunismului și un păcat mai mare este acela că nu a fost reluată după 1990. Atunci când ne construim viitorul ar trebui să ținem cont și să tragem învățăminte din experiențele predecesorilor noștri, cei care au construit orașul Focșani și județul Vrancea.
Închei prin a mulțumi Garnizoanei Focșani pentru organizarea acestui eveniment și dumneavoatră, celor prezenți în Piața Unirii, că aţi acceptat invitaţia de a sărbători alături de noi Ziua Unirii Principatelor Române, urându-vă din inimă „La mulţi ani” și „Hai să dăm mână cu mână”!”, a fost discursul prefectului județului Vrancea, Gheorghiță BERBECE.

  • Primarul Misăilă: „Lupta pentru interese politice nu este relevantă pentru bunăstarea națiunii noastre” *

La rândul său primarul municipiului Focșani, Cristi MISĂILĂ a condamnat categorisirea Focșaniului de către prefect drept târgușor și a afirmat, în discursul său, că „lupta pentru interese politice nu este relevantă pentru bunăstarea națiunii noastre“. Afirmațiile primarului au venit în timpul festivității organizate de către Consiliul Local Focșani în onoarea Unirii Principatelor Române, în piațeta din fața Teatrului municipal „Mr. Gh. PASTIA“, festivitate care s-a bucurat de aprecierea focșănenilor care au participat la aceasta.

„Acum 100 de ani, pe aceste locuri se afla pichetul de graniță 147, cel care despărțea Focșanii Munteni de Focșanii Moldovei. Într-un gest simbolic, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ajuns pe aceste meleaguri, s-a oprit, i-a chemat pe cei doi soldați care făceau de strajă, unul moldovean și altul muntean, și le-a spus „De azi înainte și pe vecii vecilor, domnitorul Principatelor Unite a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focșani”. În amintirea acestor întâmplări, în 1931, aici la Focșani a fost inaugurată borna de hotar chiar în prezența prim ministrului Nicolae Iorga. De-a lungul timpului, în momente dintre cele mai importante și nu numai, orașul Unirii a fost gazdă a importante personalități ale României dar și ale corpului diplomatic acreditat. Iată de ce Focșaniul este un loc de o importanță deosebită în istoria neamului nostru.

Orașul Unirii nu este un târgușor, așa cum a fost catalogat nefericit de către unii care astăzi se află vremelnic în niște funcții politice. Pentru noi, focșănenii, Unirea Principatelor Române reprezintă un act de mândrie și de demnitate națională. Este datoria noastră de onoare să celebrăm momente în care pe 24 Ianuarie 1859 s-a hotărât Unirea Principatelor sub un singur steag, sub un singur domnitor, sub un singur destin. 24 Ianuarie este ziua în care orgoliile politice nu își au loc, este ziua în care dăm mână cu mână căci la Focșani hora ne unește. Ca urmași ai celor care au luptat și au murit pentru libertate și pentru unitatea României, avem datoria să asigurăm bunăstarea neamului românesc într-un stat unitar și suveran. Iată că astăzi, poate mai mult ca oricând în ultimii 30 de ani, avem nevoie de solidaritate. Nu uitați că unirea face puterea și Unirea a făcut posibil ca acum 161 de ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza să fie ales ca domn al Moldovei și Țării Românești. Unirea în cuget și simțiri a mobilizat întreaga suflare a neamului românesc în jurul idealurilor de libertate și suveranitate și a făcut ca 24 ianuarie 1859 să fie momentul de început al statului modern. 24 Ianuarie este primul și cel mai important pas către crearea la 1 Decembrie 1918 a României Mari, România tuturor românilor.

Astăzi, ca primar al orașului Unirii, de aici de la Focșani, vă adresez un mesaj de solidaritate. Lăsați la o parte meschinăriile politice și haideți să fim uniți în jurul intereselor noastre naționale, să luptăm pentru ca România să fie puternică, lupta pentru interese politice nu este relevantă pentru bunăstarea națiunii noastre. Cred cu tărie că obligația noastră este una singură, românii să trăiască în unitate, pace și solidaritate”, a fost discursul primarul Cristi MISĂILĂ.

După momentul de la Teatrul Municipal a urmat un marș al torțelor către Piața Unirii unde a fost formată o horă cu oamenii veniți să celebreze Unirea Principatelor Române. Ulterior, de la ora 19.00, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” a avut loc un concert tradițional al Orchestrei de Cameră „Unirea” dedicat Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.