Centrul de zi din comuna Pufești este gata!

Prefectul județului Vrancea – Marius Iorga, a participat ieri la recepția lucrărilor Centrului de zi destinat copiilor aflați în situații de risc din comuna Pufești, un proiect esențial pentru sprijinirea educației și incluziunii sociale în comunitate.
Realizat cu finanțare europeană prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), centrul oferă spații moderne pentru activități educative de tip afterschool, consiliere psihologică și sprijin social, într-o clădire eficientă energetic, dotată cu panouri fotovoltaice, pompă de căldură și sisteme moderne de izolație. Investiția transformă un fost spațiu abandonat într-un loc dedicat educației și sprijinului pentru copii, oferindu-le condiții moderne și șanse reale de dezvoltare într-un mediu sigur.
Finalizarea investiției a presupus depășirea unor provocări birocratice și financiare, însă determinarea administrației locale a permis continuarea lucrărilor fără întârzieri majore, inclusiv prin soluții temporare asumate pentru menținerea ritmului de execuție. „Apreciez în mod deosebit implicarea primarului comunei Pufești, domnul Nicolae Damian , precum și sprijinul constant acordat de președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Nicușor Halici. Acest proiect demonstrează încă o dată cât de mult pot realiza comunitățile atunci când autoritățile locale, județene și centrale colaborează eficient pentru binele oamenilor“ afirmă prefectul Marius Iorga.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.