Cereri de rambursare a diferenţei de dobândă, până pe 15 februarie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, până la data de 15 februarie, pot fi depuse cereri de acord prealabil pentru finanţare prin rambursarea diferenţei de dobândă pentru creditele contractate. Potrivit APIA, este vorba despre creditele contractate în baza Ordonanţei Guvernului nr.25/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.206/2011. Beneficiari sunt producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr.44/2008 şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizaţii de producători recunoscute, organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţi, institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială ori dezvoltare experimentală, întreprinderi mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei de produse agricole primare.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.