* CSM Focșani a pierdut cu 2-0 meciul retur cu METALUL Buzău pentru promovarea în Liga a 2-a * Pentru CSM Focșani urmează meciurile ultimei șanse cu celelalte echipe care au pierdut astăzi barajul de promovare și care vor stabili ce-a de-a 6-a echipă ce promovează * Semifinala într-o singură manșă se va juca în 12 iunie, în timp ce finala care decide echipa promovată va avea loc în 15 iunie *
Focșaniul a pierdut cu demnitate barajul de promovare cu METALUL Buzău, MANEA și ROBU îngropând speranțele focșănenilor. Pentru că în Liga a 2-a se va trece la un sistem competiţional cu 22 de echipe din sezonul 2024-2025, al şaselea loc promovabil din Liga a 3-a va fi ocupat de o echipă dintre învinsele în finalele barajelor. Au pierdut primul baraj de calificare Dinamo București (echipa din Liga a 3-a), SCM Râmnicu Vâlcea, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
Conform FRF, ultima promovată va fi cunoscută după o competiție formată din semifinale și finală (cu un singur joc pe terenul primei extrase la „împerechere”), la care vor participa cele mai bune 4 dintre cele 5 echipe învinse în finalele barajelor (un clasament al acestora va fi făcut luând în calcul toate punctele acumulate în cele 4 meciuri de baraj disputate: finale și semifinale. În caz de egalitate la număr de puncte acumulate, conform criteriului enunțat mai sus, departajarea va fi făcută în conformitate cu art. 27 din ROAF, luând în calcul doar meciurile de baraj-finale și semifinale). CSM Focșani, cu 7 puncte, va participa sigur și la acest baraj iar cel mai mic număr de puncte dintre echipele enumerate mai sus îl are CSC Ghiroda și Giarmata Vii (care NU va participa astfel la aceste meciuri).