PaginaMedicală.ro, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, lansează cursuri de educaţie medicală continuă (EMC) online, ce pot fi accesate la adresa paginamedicală.ro/cursuri-emc/. Cursurile EMC online se adresează medicilor de specialităţi medicale variate care doresc să înveţe şi să se perfecţioneze în domenii de interes, urmând un program flexibil, care pune preţ pe timpul acestora. Creditarea se realizează prin promovarea testului final, în urma căruia va fi eliberat certificatul de absolvire a cursului, cu numărul aferent de credite.
Cursurile sunt uşor de parcurs şi structurate în conformitate cu nevoile medicilor. Pentru a putea avea acces la acest program educaţional, medicii interesaţi trebuie să urmeze trei paşi simpli: să utilizeze un calculator conectat la internet, să-şi creeze cont în PaginaMedicala.ro şi să achiziţioneze cursul de interes din lista existentă în site. Primele cursuri disponibile pentru medici sunt: “Poliartrita Reumatoidă – diagnostic şi tratament biologic” şi “Tratamentul actual al fibrilaţiei atriale”, fiecăruia dintre acestea fiindu-i alocate 6 credite EMC.