În prezent se află în procedura de executare silită un număr de 835 dosare pentru un număr de 654 debitori persoane fizice şi juridice, iar de la începutul anului 2013 până în prezent , societatea noastră a sesizat instanţa de judecată şi în cazul altor 343 de datornici.
În primele zile ale lunii septembrie s-au formulat alte 38 de cereri de executare, pentru debite însumand 337.429 lei, urmand ca executorii judecatoresti sa procedeze la efectuarea actelor de executare silita.
“Prima noastră opţiune rămâne însă recuperarea sumelor restante pe cale amiabilă, prin notificări, întâlniri şi discuţii cu debitorii, urmând a se recurge la procedura judiciară doar în situaţiile în care aceste demersuri nu ating rezultatul urmărit”, afirmă purtătorul de cuvânt al SC ENET SA, Cristina Gavrilă.