Festivalul Național al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă pe 17 decembrie la Sala Balada!

* Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, organizează săptămâna viitoare, sâmbătă, 17 decembrie 2022, la ora 14.00, Festivalul Național al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă, ediția XXI, în sala Balada din Focșani *

Pe scenă vor concura ansambluri de colindători, plugari, sorcove, capre, mascaţi, urși, căiuți, din județele: Argeș, Bacău, Botoșani, Maramureș, Neamț, Suceava, Vrancea și Raionul Dubăsari – Republica Moldova. În deschiderea concursului, la ora 13.00, ansamblurile folclorice vor prezenta o paradă în centrul orașului Focșani, marcând frumusețea costumelor populare ale concurenților.

Centrul Cultural Vrancea va acorda premii pentru cele mai frumoase ansambluri, care promovează obiceiurile, dansurile, colindele și costumațiile din perioada Crăciunului și a Anului Nou, astfel:

Trofeul Festivalului – 7.000 lei

Premiul I – 5.000 lei

Premiul II – 4.000 lei

Premiul III – 3.000 lei

6 premii – pentru promovarea datinilor şi a obiceiurilor tradiţionale de iarnă – 2.000 lei

Festivalul are și un invitat special, îndrăgitul solist Grigore Gherman, din Cernăuți.

Intrarea la spectacol este liberă!

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.