* Meci incendiar în care, la pauză băieții noștri au condus cu 2 goluri, 13 – 11, dar scorul final a fost 26-26 * Meciul de handbal a avut loc duminică seară, de la ora 18.30, în Sala Sporturilor ,,Alin Moldoveanu” din Focșani *
Echipa noastră s-a aflat la conducere tot timpul, chiar și la 5 goluri, până în min. 52, când oaspeții au egalat. Aceștia n-au condus niciodată pe tabela de scor, reușind să egaleze apoi de câteva ori până la finalul meciului.
Antrenorul principal al echipei noastre, Dalibor Cutura, la finalul acestei partide incendiare:
,,Vreau să felicit băieții, păcat de munca depusă 60 de minute, o muncă grea, cu o echipă foarte bună. Știam cu cine ne întâlnim astăzi. Am pregătit foarte bine meciul, dar din păcate un egal este o dezamăgire pentru noi, la cum a arătat jocul. Am început foarte bine, dar am avut și ratări unu la unu, și alte câteva greșeli când am dat mingea adversarilor, care au înscris, dar și asta face parte din joc. Atitudinea și implicarea jucătorilor noștri au fost extraordinare,
iar publicul, încă o dată, a fost cu noi. Mergem mai departe, nu avem mult timp să plângem. E foarte important meciul cu Sighișoara de peste 6 zile.”
Următorul joc se va disputa sâmbătă, 17 februarie, de la ora 17.30, în deplasare cu CSM Sighișoara iar pe 25 februarie vom juca în Sala Sporturilor ,,Alin Moldoveanu” din Focșani, în compania formației AHC Potaissa Turda.
CSM FOCȘANI 2007:
Marocico, Cloșcă (o aruncare de la 7 metri apărată), Bucătaru (8 aruncări apărate, una de la 7 metri) – Ragea (cpt.), Rață – 2, Pavlov, Golea, Miroiu – 2, Trkulja – 5, Popovici, Mocanu – 2, Marijanac – 5, Roșu, Eros – 4, Simsar – 4, Makrishin – 2.
Staff tehnic: Dalibor Cutura, Viorel Ciubotaru, Marko Isakovic, Ionuț Vasile.