* Noile reguli privind insolvenţa au fost publicate în Monitorul Oficial, dar sînt valabile din 25 octombrie şi vor fi aplicate inclusiv procedurilor aflate în prezent în derulare, cu excepţia prevederilor privind insolvenţa grupului de societăţi, unde vor fi aplicate doar cererilor introduse după această dată * Păsuirea datornicului, cu 30 de zile mai puţin *
Guvernul spune că noua ordonanţă era necesară însănătoşirii mediului economic mai ales că, se mai precizează în Ordonanţă, actuala legislaţie privind insolvenţa nu a ajutat la dezvoltarea „unor planuri de reorganizare reală”, ci, dimpotrivă, a furnizat „mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu şanse minimale de redresare”. Insolvenţa debitorului – reprezentînd insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile – se prezumă atunci cînd acesta nu a plătit datoria faţă de creditor după 60 de zile de la scadenţă, nu după 90 zile ca în prezent. În acelaşi timp, este menţinut articolul care stabileşte că insolvenţa este iminentă atunci cînd se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.
Executarea planului de reorganizare, un an
Planul de reorganizare va putea fi propus de către debitor, cu aprobarea AGA, dacă procedura a fost declanşată de acesta, de către administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi creditori deţinînd împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor. Nu va putea propune un plan de organizare acel debitor care a mai apelat la procedura insolvenţei în ultimii cinci ani. Executarea planului de reorganizare este propusă să fie realizată pe o perioadă de un an, putînd fi prelungită cu pînă la 12 luni, dar fără a depăşi doi ani. Planul se consideră acceptat dacă este aprobat de deţinătorii a cel puţin 50% din totalul valoric al creanţelor îl aprobă.
Creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor poate să decidă
Persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme sînt obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective şi nu vor mai avea dreptul să ocupe poziţia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotărîrii judecătoreşti definitive. Judecătorul sindic va putea debloca anumite situaţii, atunci cînd creditorii nu sînt activi în procedură. Astfel, dacă nu se poate lua o hotărîre în adunarea sau în comitetul creditorilor, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate sesiza instanţa în vederea pronunţării unei hotărâri, fiind prevăzută expres obligaţia judecătorului sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare, propus de debitor sau creditori şi aprobat de adunarea creditorilor. Creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator judiciar în locul celui provizoriu.
Presa audio-tv atacată de noua ordonanță!
Licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolventa va fi suspendată de catre CNA pîna la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licente, potrivit Ordonantei de Urgenţă privind insolvenţa, publicata vineri în Monitorul Oficial. Ordonanta de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede la articolul 81 ca: „În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi pînă la data confirmarii planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului”. De asemenea, Ordonanţa prevede că „în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”.