Luminița Teodorescu a demisionat ieri din Consiliul Județean

Luminița Teodorescu a demisionat ieri din postul de consilier județean, invocând probleme de sănătate. Teodorescu, aleasă pe listele PSD Vrancea, a fost înlociută de către Adrian Badiu, fost consilier local din Adjud. „Timp dei 10 ani de administrație publică nu am avut niciun litigiu și nicio problemă cu nimeni din cadrul Consiliului Județean, indiferent de culoarea politică. Consider că este necesar să fii un om sincer deschis și să ai conștiința curată a lucrului bine făcut“, a declarat ieri Luminița Teodorescu.

Consilierii județeni i-au făcut și un cadou de la revedere Luminiței Teodorescu prin validarea a două parteneriate cu Fundaţia ProArmonia, înfiinţată chiar de fostul consilier judeţean. Primul dintre ele se referă la aprobarea actului adiţional al convenţiei încheiate de CJ, Consiliul Local Adjud şi Fundaţia ProArmonia pentru furnizarea unor servicii sociale la „Centrul comunitar pentru persoane de vârsta a treia Adjud“ şi la „Centrul de asistenţă pentru recuperarea tinerilor cu handicap Adjud“  iar al doilea proiect a vizat continuarea proiectelor „Atelier protejat de artterapie“ şi „Locuinţa Protejată Casa Luminiţa” ambele derulate la Odobeşti.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.