Membrii Colegiului Prefectural s-au întrunit în ședință de sarbatori

La primul punct de pe ordinea de zi, reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții – Compartimentul de Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor de Construcții au prezentat o informare asupra modului de respectare a prevederilor autorizațiilor de construcții la obiectivele de investiții finanțate din fonduri publice. Astfel, au fost controlate 75 de investiții finanțate din fonduri publice. În urma verificărilor nu s-au constatat deficiențe privind modul de respectare a prevederilor autorizațiilor de construire.

Reprezentanții Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală au informat membrii Colegiului Prefectural cu privire la situația contractărilor din fondurile disponibile prin FEADR.

Cele mai multe proiecte au fost contractate pe Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență”, 1483 proiecte. Valoarea totală eligibilă pentru aceste proiecte este de peste 11,1 milioane euro, valoare care este nerambursabilă.

Cele mai mari sume au fost contractate pe Măsura 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”. Pe această măsură au fost contractate 11 proiecte cu o valoare totală eligibilă de 27,2 milioane de euro, din care 13,6 milioane de euro reprezintă valoarea publică nerambursabilă. O investiție inedită pentru județul nostru este realizarea unei fabrici de compost și procesarea ciupercilor, în localitatea Nănești.

Pe Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” au fost contractate 23 de proiecte în valoare totală de 21,6 milioane de euro, din care 11,8 milioane de euro sunt sume nerambursabile. Proiectele au vizat investiţii în achiziţii de utilaje și maşini agricole, construire de adăposturi pentru ferme de animale, dar şi înfiinţare de plantaţii pomicole.

Tinerii fermieri și-au dezvoltat fermele cu fonduri contractate pe Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, 118 proiecte cu o valoare eligibilă nerambursabilă de peste 2,4 milioane de euro.

De asemenea, fermierii vrânceni au mai contractat fonduri pe Măsura 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole”, Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”, Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice”, Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, Măsura 431.1 „Sprijin financiar pentru pregătirea dosarelor pentru selecţia G.A.L.”, dar şi pe Schemele de ajutor de stat N 578/2009 și XS 13/2008. Amănunte despre numărul de proiecte, valorile eligibile și investiții sunt prezentate în materialul atasat.

În cadrul ședinței de astăzi reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea au prezentat categoriile de persoane asigurate exceptate de plata constribuției de asigurări sociale de sănătate și care beneficiază de asistență medicală în sistemul de asigurări de sănătate din România.

La punctul „Diverse” au fost prezentate măsurile întreprinse la nivelul județului pentru protejarea sănătății și siguranței cetățenilor, în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, reprezentanții Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor au verificat agenți economici care comercializează produse cosmetice, jucării, produse alimentare de post, dar și alimente specifice sărbătorilor de iarnă.

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au mers în control la depozite de alimente, laboratoare de cofetărie-patiserie, piețe agroalimentare, supermarket-uri și unități de procesare a cărnii. Până la sfârșitul acestui an vor continua verificările în carmangerii, măcelării și în unitătățile de alimentație publică care organizează mese festive pentru Revelion. Pensiunile turistice și restaurantele care organizează petreceri de Revelion sunt verificate și de inspectorii Direcției de Sănătate Publică Vrancea.

De asemenea, măsuri pentru protejarea cetăților pe perioada sezonului rece au fost luate și de Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny”.

Sorin Hornea, prefectul județului Vrancea, a solicitat reprezentanților instituțiilor publice cu atribuții de control să informeze Instituția Prefectului cu privire la hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care instanța de judecată a dispus anularea proceselor verbale care constatau contravenții sau prin care amenzile au fost transformate în avertismente. Solicitarea vine în urma semnalării unui număr mare de procese verbale de stabilire de contravenții sau procesare verbale de control care prevăd confiscarea de bunuri, care au fost anulate de instanța de judecată.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.