Miercuri reîncepe școala

Elevii din învăţământul preuniversitar se pregătesc pentru reînceperea cursurilor, marți fiind ultima zi de vacanţă. Joia trecută ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a semnat un ordin prin care a prelungit vacanţa de Paşte până pe 26 aprilie, inclusiv. Motivele care au dus la prelungirea vacanţei sunt legate, potrivit reprezentanţilor ministerului, de „concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşti, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline”. Ordinul de ministru a fost semnat după consultarea organizaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar. Recuperarea materiei aferente zilei de 26 aprilie se va realiza în mod intensiv, începând cu 27 aprilie şi până la finalul semestrului. Directorii de şcoli vor asigura recuperarea integrală a materiei, mai spun reprezentanţii ministerului.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.