Ministrul Apărării la Focșani pentru aniversarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”!

* Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor participa la Focșani, în zilele de 9 și 10 aprilie, la manifestările dedicate împlinirii a 140 de ani de la înfiițarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” *

Duminică, 9 aprilie, oficialii MApN vor vizita, pe bulevardul Unirii, expoziția de tehnică și echipament militar din dotarea importantei brigăzi din structura de forțe a Armatei României.

Luni, 10 aprilie, începând cu ora 10.00, ministrul Tîlvăr și generalul Petrescu vor asista la ceremonia organizată la sediul brigăzii, eveniment în cadrul căruia se vor acorda distincții unor militari ai marii unități și vor fi dezvelite o placă aniversară și un monument comemorativ.

În aceeași zi, începând cu ora 13.00, în Piața Unirii, ministrul apărării naționale și șeful Apărării vor participa la ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” și la defilarea detașamentelor de militari din garnizoana Focșani.

***

Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” este continuatoarea tradiţiilor militare ale Diviziei 6 Infanterie înființată la 1 aprilie 1883 cu garnizoana de reședință la Focșani.

De-a lungul existenţei sale, Divizia 6 Infanterie a participat la trei conflagrații (Războiul Balcanic, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial) de care a depins însăşi existenţa României.

De asemenea, în perioada modernă, structuri din cadrul brigăzii au participat la numeroase misiuni în teatrele de operaţii din Balcani, Irak şi Afganistan.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.