Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a participat astăzi la ceremonia de învestire în funcţie a prefectului şi subprefectului judeţului Vrancea. Octavian Vieru a fost învestit în funcţia publică de prefect al judeţului Vrancea, iar Cristi Valentin Misăilă a fost învestit în funcţia publică de subprefect al judeţului.
Cu ocazia investirii, domnul Octavian Vieru a declarat: „Vă asigur că voi respecta întocmai constituţia şi legislaţia în vigoare. Sunt convins că voi avea sprijinul şi că voi avea o colaborare foarte bună cu Consiliul Judeţean, ceea ce nu cred că a mai existat de multă vreme între cele două instituţii abilitate de a conduce şi administra acest judeţ, Prefectura şi Consiliul Judeţean. Am remarcat un zid între cele două instituţii, din punctul meu de vedere destul de neplăcut. Acest zid va dispărea şi vom face un pod de legătură între cele două instituţii pentru rezolvarea, soluţionarea tuturor problemelor judeţului Vrancea“, a afirmat noul prefect.
La randul sau, domnul Cristi Misaila a spus : „Le mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care m-au susţinut pentru a fi numit în această funcţie. Este o funcţie care mă onorează dar mă şi îndatorează în acelaşi timp, dar promit că voi respecta legile ţării şi Constituţia României. Nu voi precupeţi niciun efort să luptăm împotriva tuturor celor care nu le respectă. Doresc să fie o colaborare strânsă cu Consiliul Judeţean, cu toate autorităţile publice locale, toate instituţiile descentralizate pentru a dezvolta acest judeţ. Voi lăsa să vorbească faptele“, a afirmat subprefectul Cristi Misăilă.
Ministrul delegat pentru Administraţie, domnul Victor Paul Dobre a declarat cu ocazia investirii celor doi inalti functionari publici: „Dorim să guvernăm altfel, dorim ca funcţia publică să fie respectată şi la rândul ei să îşi respecte atribuţiile ce îi revin. Apreciez curajul celor care acceptă să exercite o înaltă funcţie publică, o funcţie de înalt funcţionar public, este o mare responsabilitate, este o chestiune de curaj şi în acelaşi timp de mare onoare. Sunt convins că noul prefect, noul subprefect îşi vor îndeplini aceste atribuţii. Îi asigur de sprijinul conducerii ministerului şi al tuturor celor care coordonează această instituţie“, a afirmat ministrul Victor Paul Dobre.