MISĂILĂ vrea intervenția Ministerului Sănătății la Spitalul Sf. Pantelimon! Război între MISĂILĂ și NH03!!! Cine o fi NH03?

* Primarul municipiului Focșani, Cristi MISĂILĂ a anunțat faptul că a solicitat intervenția Guvernului pentru rezolvarea crizei de la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” * „Ca urmare a nenumăratelor memorii primite de la medicii de la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” am solicitat premierului Marcel CIOLACU și ministrului Sănătății, Alexandru RAFILA o analiză a managementului acestei instituții“, spune primarul * „Problemele semnalate sunt fie false, fie curente şi vechi“, spune managerul Spitalului SF. Pantelimon, dr. Rodica Ioana IFRIM * Pe Facebook deja a început răfuiala iar MISĂILĂ îl arată cu degetul pe NH03, fără însă să-l numească explicit * Focșănenii cer ca spitalul Sf. Pantelimon să fie condus de persoane care nu au treabă cu politica *

Potrivit edilului focșănean demersul său vine ca urmare a presupusei lipse de viziune a managerului, reclamat nu doar de medicii din spital, dar și de pacienții care sunt nemulțumiți de serviciile medicale de gardă. „Din păcate, singurul spital de urgență din Vrancea a ajuns ca astăzi să nu poată asigura medici de gardă la multe dintre specialităţile vitale, precum cardiologie, neurologie, interne, psihiatrie, infecțioase. Mai nou, sunt situații când multe gărzi sunt descoperite pe secţia pediatrie şi chiar UPU. De asemenea, este reclamată absența medicamentelor, alimentaţia de slabă calitate și lipsa curăţeniei. Părerea generală, așa cum reiese din reclamațiile cetățenilor, este că această situaţie alarmantă de la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” este consecința directă a managementului defectuos. Nu mai departe de toamna anului trecut, trei dintre medicii pediatri ai spitalului, inclusiv șefa secţiei, au demisionat preferând să profeseze la cabinetele școlare ale Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Focşani. Plecările au fost motivate de neînţelegeri și disensiuni cu managerul spitalului. Din acest motiv, liniile de gardă în Pediatrie nu mai pot fi susţinute, iar la UPU medicii sunt extenuați drept pentru care au solicitat in corpore să se ia act de faptul că nu mai doresc să activeze în programul de gărzi începând cu luna februarie. Ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns, în urmă cu aproximativ două săptămâni, în plin sezon de gripe şi viroze, managerul interimar, dr. Rodica Ifrim a considerat că cea mai bună metodă de a reduce numărul copiilor care se prezintă la urgență cu simptomatologii de gripă sau viroză respiratorie este introducerea unei taxe de consultaţie de 110 lei. Deoarece Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” este în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar managementul este asigurat de către ministerul de resort, am încredere că cele sesizate în memoriu vor fi analizate cu celeritate și vor fi luate toate măsurile necesare pentru ca pacienţii să poată beneficia din nou de un act medical de calitate, iar medicii să vină cu drag serviciu“, este mesajul primarului mun. Focșani, Cristi MISĂILĂ.

* Ce spune managerul spitalului, dr. IFRIM? *

„Modalităţile de acţiune alese de către dl. Cristi Valentin MISĂILĂ atât în calitate de Primar cât şi persoană fizică sunt greu de înţeles, cu atât mai mult cu cât aşa cum s-a demonstrat mai sus, problemele semnalate sunt fie false, fie curente şi vechi, şi acoperă o largă perioadă de timp, suprapunându-se cu perioada în care dl. Cristi Valentin MISĂILĂ a exercitat onoranta funcţie de Primar al mun. Focşani. În acest context, fapt pe care îl apreciem ca fiind deosebit de grav, demersurile Primarului nu sunt de natură sa creeze un climat atractiv pe plan local care să atragă resursa umană către SJU. Cu aleasă consideraţie“, este punctul de vedere al managerului interimar – Dr. Rodica Ioana IFRIM.

Nervii s-au întins la maxim și pe paginile de internet ale rețelelor de socializare unde opozanții și simpatizanții celor două părți au început să-și arunce reproșuri. Postarea primarului MISĂILĂ prin care cere intervenția Ministerului Sănătății a primit un răspuns de pe contul Cristina Vulpe care afirmă:
„Cine distruge spitalul și cine acuză?
Primarul Focșaniului se plânge de lipsa medicilor pediatri de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, dar „uită” să spună că el însuși a convins trei dintre ei să plece și i-a angajat la Direcția de Asistență Socială a Primăriei. A fost asta o întâmplare sau o mișcare premeditată, ca să poată acum să acuze conducerea spitalului de management defectuos? Ipocrizia are limite, dar la el nu există. După ce blochezi spitalul, vii și te dai drept salvator. Focșănenii s-au săturat de jocurile tale murdare!“

În replică MISĂILĂ spune că respectivul cont, Cristina VULPE, este un cont fals. „Cristina Vulpe ești un cont fals în spatele căruia se ascunde cel care a luat unilateral decizia de a o desemna manager pe acea doamnă! Nu le cunosc pe acele doamne doctor de la pediatrie care au plecat din spital pentru a lucra la cabinete medicale școlare, pentru ca eu nu stabilesc cine și unde trebuie să se angajeze, așa cum faceți dvs!
Vă rog să le întrebați personal domnule NHO3!
Eu doar am tras un semnal de alarmă către cei care gestionează acest spital, adică ministerul sănătății, în urma nenumăratelor memorii venite din partea medicilor din spital și a pacienților! Acest Spital județean, unicul din țară rămas în coordonarea Ministerului Sănătății, este în municipiul Focșani, stimate domn, iar cetățenii nu știu ca primăria nu are competențe legale să intervină și nu poate lua măsuri de a schimba ceva în bine!
Dacă tot veni vorba de durere, înțeleg ca vă doare adevărul!“

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.