Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au anunţat, printr-un ordin, că tipizatele medicale, fie că este vorba despre cele pentru reţete, fie că este vorba despre trimiteri, vor fi schimbate, ele fiind înlocuite cu unele care să aibă imprimat codul de bare. El va fi obligatoriu pentru capul formularului de reţetă şi opţional pentru numărul de control, pentru codul de parafă. Ordinul prevede ca toate unităţile sanitare să schimbe formularele. În cazul medicilor de familie, aceştia trebuie să achiziţioneze din fonduri proprii atât formularele, biletele de trimitere pentru analize sau spital, cât şi codurile de bare pentru o perioadă de cel mult trei luni.