Razvan Mustea şi-a lansat candidatura pentru şefia OT-PDL, în prezenţa premierului Boc

Răzvan Mustea este primul democrat-liberal care şi-a înscris candidatura pentru şefia OT-PDL, alegerile urmând să aibă loc pe 4 iunie. La lansarea candidaturii lui Mustea au mai fost prezenţi premierul Emil Boc, deputatul Raluca Turcan şi europarlamentarul Elena Băsescu.

Democrat-liberalul Răzvan Mustea şi-a lansat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, candidatura pentru preşedinţia Organizaţiei de Tineret a PDL (OT-PDL), prin intermediul moţiuniil “Tinerii – forţa dreptei”, în prezenţa preşedintelui partidului, primul ministru Emil Boc. “Într-o societate în care se vorbeşte prea puţin de idei, în care scena politică este o permanentă sursă de scandaluri şi mesaje divizive, implicarea tinerilor neîmpovăraţi de trecut este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea şi consolidarea unei democraţii autentice. (…) De aceea, vă propun astăzi o moţiune: “Tinerii – forţa dreptei”. Suntem o forţă pentru că suntem mulţi, avem energia tinereţii, avem idei, principii şi valori solide”, a declarat Răzvan Mustea.  Potrivit acestuia moralitatea ar trebui să fie “coloana vertebrală” a setului de valori al tinerilor PDL, iar singurele criterii de departajare în cadrul echipei să fie bazate pe competenţa si performanţă. “PDL a demonstrat că aderă la valori de dreapta prin măsuri concrete şi prin acţiune guvernamentală. (…) Timpul ne-a demonstrat şi sunt sigur că ne va demonstra în continuare că valorile dreptei sunt cele care pot aşeza România pe fundamente corecte din punct de vedere economic şi juste din punct de vedere social”, a mai afirmat candidatul la şefia OT-PDL.  Mustea a anunţat lansarea site-ului fortadreptei.ro, o platformă on-line de dezbatere a moţiunii lansate, sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.