Olimpiada Națională a Sportului Școlar (disciplina sportivă șah) – etapa națională pentru învățământul gimnazial și-a desemnat câștigătorii. Municipiul Huși a găzduit competiția la care au participat cei mai buni elevi șahiști din 41 de județe și din cele 6 sectoare ale municipiului București, aceștia fiind însoțiți de profesori.
Județul nostru a fost reprezentat de Dăscălescu Adelin-Ștefan și Lungu Giulia (ambii elevi sunt legitimați la secția de șah a CSM Focșani 2007). La băieți, Adelin a reușit să obțină locul 7 cu 5 puncte acumulate. La fete, Giulia a obținut 2 puncte.
🔴 În aceeași perioadă, la Buzău a avut loc Cupa “Phoenix” Buzău la șah clasic. Sistemul de joc: elvețian, 6 runde, 60 min+30 sec/ mutare/ jucător.
Concursul s-a desfășurat pe 5 categorii de joc: Turneul A – open jucători sub 2400 elo, Turneul B – juniori sub 12 ani, Turneul C – juniori sub 10 ani, Turneul D – juniori sub 8 ani și Turneul E – copii nelegitimați sub 14 ani.
Locul I la Turneul C – juniori sub 10 ani a fost obținut de Pană Darius-Cristian (dublă legitimare la CSM Focșani 2007 și CS Dinamo București), care a finalizat competiția neînvins.
🔴 Sâmbătă, 11 mai, la Brăila s-a disputat Trofeul “Even Chess Festival” la șah rapid. În cadrul competiției s-au întrecut copii și juniori, concursul fiind omologat FIDE.
Organizatorii competiției, CS Micul Prinț și Brăila Mall, au premiat primii clasați la general, dar și pe categorii de vârstă. Sistemul de joc: elvețian, 6 runde, 10 min+2 sec/ mutare pentru fiecare jucător.
Din partea secției de șah a CSM Focșani 2007 au participat la Turneul A:
– Mălureanu Andrei a obținut locul I la categoria U14 cu 4 puncte;
– Sava Daniel a obținut locul II la categoria U8 cu 3 puncte;
– Hurmuzache Mihnea a obținut 4 puncte.