* Biblioteca Judeţeană „DUILIU ZAMFIRESCU” Vrancea, marchează şi în acest an Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, ce va avea loc în perioada 23 – 30 aprilie, printr-un program ce va reuni bibliotecari, scriitori, cititori şi colaboratori *
„Având ca motto: “Înlăuntrul nostru suntem la fel, cultura este singura care face diferenţa” (Confucius), bibliotecarii vor încerca să surprindă, şi în acest an, pe toţi cei ce vor paşi în bibliotecă, în această săptămână, participanţii la manifestări şi utilizatorii, cu inedite expoziţii de carte. Biblioteca Judeţeană „DUILIU ZAMFIRESCU” Vrancea, vă invită să participaţi la toate aceste manifestări, în centrul cărora vor fi bibliotecarul, biblioteca cititorul şi cartea“, ne-a declarat directorul instituției, Teodora Fîntînaru.
Programul se va desfășura în Sala de lectură, Centrul de Limbi Străine : Cartea – Drum spre cunoaştere; Secţia pentru Copii şi Tineret : Cartea, punte peste timp; Secţia Împrumut Adulţi: Biblioteca – repere profesionale, Amfiteatrul lecturii; Filiala Sud: Întâlnire cu o carte.
Astfel, programul va debuta, miercuri – 27 APRILIE, ora 11.00, la Secţia pentru Copii şi Tineret, cu o întâlnire între Bibliotecari şi cărţi – lecturi preferate, lecturi povestite şi vernisajul Expoziţiei de pictură : „Cartea, punte peste timp” realizată de bibliotecara Roxana Făcăoaru.
Joi, 28 APRILIE, ORA 11.00, vă aşteptăm la Sediul Central, unde va avea loc lansarea cărţii VITRALII PATINATE: (ÎN)semne ale cărţii vechi româneşti, autor: Teodora Fîntînaru, apărută la Editura Andrew, Focşani, 2010. Cartea se bucură de o prefaţă scrisă de Ioan Adam, doctor în filologie, critic şi istoric literar care va onora cu prezenţa sa această lansare.
Ziua de vineri, 29 aprilie, începând cu ora 10.00, este rezervată unui Colocviu cu tema Realităţi şi realizări profesionale 2010 ce va fi găzduit de Sala de Lectură. Programul acestei zile va cuprinde:
– Repere statistice: prezentare bibl. Claudia Hanganu
– Repere culturale: prezentare bibl. Olaru Maria-Cristina
– Ghid Biblioturism – Proiect: prezentare bibl. Crăciun Veronica
– America, Training pentru Lideri si Inovatori: prezentare bibl. Margareta Tătăruş
În aceeaşi zi, Filiala Sud găzduieşte la ora 11.00, manifestarea numită Întâlnire cu o carte – coordonată de prof. Liliana Niţu şi bibliotecara Adriana Măciucă de la Şcoala “Nicolae Iorga” Focşani.