* În urma parteneriatului semnat astăzi Școala Anghel SALIGNY din Focșani este acreditată să organizeze examene CAMBRIDGE *
Evenimentul a avut loc la sediul British Council, unde Școala Anghel SALIGNY a fost reprezentată de către directorul Mircea LAZĂR și profesoara Alina PĂTRUNJEL. Ca urmare a acestui fapt Școala Anghel SALIGNY devine centru de pregătire pentru examenele Cambridge English, în parteneriat cu British Council. Acest lucru înseamnă că instituția este acreditată să organizeze sesiuni de examene Cambridge English.
„Implicarea cadrelor didactice de la Școala “Anghel Saligny” pentru obținerea de rezultate meritorii pentru elevii noștri, dar și pentru permanenta pregătire a profesorilor se vede clar! Astăzi am obținut un rezultat mare, la care am sperat îndelung și pentru care s-a muncit asiduu. Cu multă bucurie și mândrie anunț pe această cale că în perioada următoare vom putea organiza evenimente în acest sens. Felicitări, Școala “Anghel Saligny” Focșani! Felicitări cadrelor didactice implicate și elevilor noștri! Rezultatele profesorilor se văd în pregătirea pe care o oferă la catedră! We are number one!“, ne-a spus directorul Mircea LAZĂR.