* În data de 7aprilie 2023 comisia desemnată de către Ministerul Sănătății a reautorizat Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea *
SAj Vrancea a obținut cu brio reautorizarea unității pentru 5 ani, după 4 zile de controale riguroase efectuate de către o comisie numită de Ministerul Sănătății. Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea este o unitate sanitară de importanță strategică, în subordinea Ministerului Sănătății, care asigură în flux continuu, 24 ore din 24 ,7 zile din 7, asistență medicală de urgență în faza prespitalicească. SAJ deține un parc auto format din 50 de ambulanțe distribuite între parcul auto al stației centrale Focșani și cele 10 substații aflate în teritoriu, respectiv în localitățile Adjud, Mărășești, Panciu,Vidra, Năruja, Odobești, Reghiu, Dumbrăveni, Dumitrești și Nănești. Personalul sanitar este format din medici, asistenți medicali și ambulanțierii sub directa coordonare a personalului din Dispecerat. În acest context se asigură, în continuare, urgențele medicale în toate localitățile județului Vrancea precum și transferurile interclinice a pacienților critici sau necritici între spitalele din județ și spre spitalele din țară.