Ministrul Muncii, Ioan Botiş, invită reprezentanţii tuturor confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional la discuţii pe marginea proiectului Legii dialogului social. La întâlnire au fost chemate, potrivit reprezentanţilor ministerului, Confederaţia Naţionalǎ a Sindicatelor ,,Cartel Alfa’’, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţionalǎ a Sindicatelor ,,Meridian’’, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România-Frăţia, Confederaţia Naţionalǎ a Patronatului Român, Confederaţia Patronalǎ din Industria României, Patronatul Naţional Român, Uniunea Generalǎ a Industriaşilor din România, Uniunea Generalǎ a Industriaşilor din România-1903, Consiliul Naţional al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din România, Uniunea Naţională a Patronatului Român, Asociaţia Naţională a Antreprenorilor de Construcţii, Patronatul Român, Confederaţia Patronalǎ a Industriei Serviciilor şi Comerţului din România, Confederaţia Patronalǎ ,,Concordia”, Uniunea Naţionalǎ a Patronatelor cu Capital Privat din România, Alianţa Confederaţiilor Patronale din România şi Consiliul Naţional al Patronatului Român. “În ceea ce mă priveşte, nu merg la aceste discuţii, dar va fi acolo cineva din partea Cartel Alfa. Dorim să fie promovată forma convenită de principalele cinci confederaţii sindicale şi de cele trei patronate care au acelaşi punct de vedere cu noi. Legea sindicatelor şi cea a patronatelor trebuie să alcătuiască un singur pachet, sub forma Legii partenerilor sociali, iar restul, respectiv Legea contractului colectiv de muncă, Legea conflictelor de muncă şi Legea dialogului social, trebuie să rămână independente”, a declarat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. În urmă cu câteva săptămâni, la negocierile privind Codul muncii, sindicatele şi patronatele au refuzat să mai discute cu Botiş şi au cerut demisia acestuia, pe motiv că însuşi demnitarul ar fi blocat, în opinia lor, continuarea dialogului. Retragerea de la negocieri s-a produs la scurt timp după ce Botiş anunţase că ministerul, patronatele şi sindicatele au convenit asupra formei finale a Codului muncii, lucru negat însă de reprezentanţii confederaţiilor.