Proiectul de hotărâre a fost dezbătut în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea, desfășurată pe 30 ianuarie, și a fost adoptat cu unanimitate de voturi de către plen.
Consiliului Județean Vrancea a inițiat un proiect de hotărâre privind solicitarea de transmitere a unui teren în suprafață totală de 2.050.980 mp din domeniul public al comunei Vânători în domeniul public al județului Vrancea, în vederea realizării unor investiții strategice care să contribuie la dezvoltarea economică durabilă a județului. „Viziunea și strategia mea pentru dezvoltarea județului sunt clare: atragerea investitorilor care pot contribui direct la creșterea durabilă a economiei locale. Am făcut și continuăm să facem pași concreți pentru atingerea acestui obiectiv: am solicitat primăriilor identificarea de terenuri disponibile care pot fi puse la dispoziție pentru investiții și am transmis un mesaj clar mediului de afaceri – Vrancea este deschisă investițiilor. Primele rezultate se văd deja, prin interesul manifestat de companii care doresc să dezvolte afaceri în județul nostru. Au tot sprijinul meu și voi face tot ceea ce ține de mine pentru a facilita atragerea unui număr cât mai mare de investitori în Vrancea. Doar astfel putem dezvolta județul!”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
În urma demersurilor întreprinse și a interesului manifestat de mediul antreprenorial, în special pentru dezvoltarea turismului, analizarea oportunităților de investiții de interes județean a evidențiat faptul că terenul de peste 200 de hectare, identificat în comuna Vânători, poate fi valorificat pentru facilități piscicole și activități turistice. Amplasarea terenului, în proximitatea municipiului Focșani și a autostrăzii, reprezintă un avantaj strategic major, cu un potențial semnificativ de a contribui la dezvoltarea durabilă a județului Vrancea și la creșterea atractivității investiționale a zonei.
Valorificarea acestui teren se va realiza exclusiv prin formele prevăzute de Codul Administrativ, respectiv prin închiriere sau concesiune prin licitație publică, proceduri care vor genera venituri atât la bugetul județului Vrancea, cât și la bugetul local al comunei Vânători.
Prin promovarea acestor inițiative, Consiliul Județean Vrancea își reafirmă rolul de partener deschis al mediului de afaceri și angajamentul ferm de a susține investițiile care contribuie la dezvoltarea economică sustenabilă a județului.
„Sunt convins că, printr-un parteneriat deschis între administrația publică și mediul de afaceri, putem construi împreună un cadru solid de dezvoltare, care să aducă beneficii reale pentru comunitate: locuri de muncă, creșterea calității vieții și o dezvoltare echilibrată a județului. Vreau să atragem investiții sustenabile și să creăm un mediu favorabil dezvoltării economice a Vrancei”, a subliniat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.










