Bolnavii de cancer sunt trimişi din nou la farmaciile din spitale. O parte din medicamentele pentru tratamentul pacienţilor cu afecţiuni oncologice nu mai pot fi eliberate de farmaciile din oraş. Principalul motiv este controlul mai bun al cheltuielilor pentru aceste medicamente. Decizia a fost luată la sfârşitul anului trecut, dar s-a dat o perioadă de 3 luni pentru a fi implementată, astfel încât toate spitalele să aibă timp să facă licitaţiile pentru achiziţionarea acestor medicamente. De la 1 aprilie nicio farmacie din orașele din Vrancea nu mai poate elibera medicamentele care se administrează pe cale injectabilă bolnavilor de cancer. Aceştia vor trebui să meargă la medicul curant, care să-i trimită la farmacia de spital unde se găsesc aceste medicamente. Până în 2008 era folosită aceeaşi modalitate de administrare a medicamentelor pentru aceşti bolnavi. Au fost cazuri în care oamenii mergeau zeci de kilometri pînă la farmacia de spital şi, odată ajunşi acolo, constatau că, în farmaci spitalului, medicamentele nu se găseau, din lipsă de bani.