* La Unitatea primiri Urgențe a Spitalului Sf. PANTELIMON Focșani, doar în ultimele 12 ore, în intervalul 20.00 – 8.00, au fost înregistrate 119 prezentări!!! * Asta înseamnă un pacient la fiecare 6 minute!!! * Prefectul Marius IORGA a verificat, astăzi, stadiul lucrărilor de rebilitare la Secția Infecțioase *
Chiar dacă este duminică, zi de odihnă pentru majoritatea dintre noi, echipa de constructori este la datorie, lucrând fără pauză pentru reabilitarea Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Sfântul Pantelimon Focșani. Incidentul recent, în care o porțiune din tencuiala tavanului s-a desprins, a fost un semnal clar că trebuie acționat rapid și eficient. Am fost prezent la fața locului și am constatat cu bucurie, că lucrările avansează într-un ritm susținut, cu respectarea standardelor de siguranță și igienă. Le mulțumim constructorilor pentru dedicarea lor și pentru înțelegerea urgenței acestui proiect, astfel încât pacienții să poată fi relocați cât mai repede în condiții maxime pe siguranță și confort.
Tot astăzi, împreună cu managerul spitalului dr. Rodica IFRIM, prefectul a vizitat și Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a spitalului. Pentru a înțelege mai bine volumul uriaș de muncă din cadrul UPU, 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐢̂𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟐 𝐨𝐫𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – 𝟎𝟖:𝟎𝟎, 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢̂𝐧𝐫𝐞𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞 𝟏𝟏𝟗 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚̆𝐫𝐢. 𝐀𝐬𝐭𝐚 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝟏𝟎 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐢 𝐩𝐞 𝐨𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚𝐮 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝟔 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞!
„Într-o perioadă în care, din păcate, în spațiul public se vehiculează adesea critici la adresa sistemului medical, trebuie să ne oprim un moment și să recunoaștem munca extraordinară a celor care sunt acolo pentru noi, indiferent de oră sau zi. Cadrele medicale merită nu doar respectul nostru, ci și sprijinul nostru. Vă asigur că atât conducerea spitalului, cât și autoritățile centrale, județene și locale rămân implicate activ în sprijinirea actului medical și în îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical“, afirmă prefectul județuli Vrancea, Marius IORGA.