Vrancea Curată și serviciile APIA discutate de primari cu prefectul Halici

* Ieri lîn sala de ședințe a Consiliului Local Focșani a avut loc o ședință de lucru unde alături de primari din județ au fost invitați și reprezentanți ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), filiala teritorială Vrancea, ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Vrancea, ai Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vrancea, ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Vrancea și ai Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Vrancea * În problema irigațiilor Halici a solicitat primarilor să identifice canalele existente pe raza fiecărei localități și care necesită lucrări de reabilitare. Acolo unde este posibil, acestea vor fi conectate la surse de apă pentru irigații *

O primă temă abordată a făcut referire la principalele dificultăți întâmpinate de vrânceni și de autoritățile locale pentru eficientizarea și înlesnirea serviciilor acordate de APIA Vrancea. De asemenea directorul executiv al DAJ a făcut mai multe precizări cu privire la scoaterea terenurilor din circuitul agricol pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă. Au fost puse în discuție și modalități de schimbare a categoriei de folosință a terenurilor.
O altă temă importantă abordată a fost gestionarea neconformă a deșeurilor în legătură directă și cu problema colectării selective și a reciclării, mai exact stadiul proiectului Vrancea Curată. Potrivit prefectului Nicușor Halici finalizarea proiectului ar conduce la o îmbunătățire substanțială a modului în care sunt colectate deșeurile în județul Vrancea.
Pe lângă cele amintite mai sus a fost detaliată modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de animalele sălbatice. Primăriile vor afișa planul cu limitele fondurilor cinegetice precum și datele de contact ale gestionarilor faunei.
„Activitatea instituțiilor publice trebuie pusă în deplin acord cu nevoile vrâncenilor. De aceea rezolvarea cu promptitudine a problemelor sau neclarităților care apar în relația dintre vrânceni și autorități este una dintre prioritățile mele instituționale. “, a declarat prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.