Vrei alocație pentru copil, trebuie să meargă la școală

La capitolul ajutoare care se acordă pentru persoanele cu venituri reduse, în afara ajutorului social însemnând venitul minim garantat, mai nou se acordă şi o formă de alocaţie nouă care vine în conformitate cu o lege care a intrat în vigoare la începutului anului. Până în acest an exista o formă de alocaţie monoparentală şi complementară dar în prezent există o alocaţie pentru susţinerea familiei, care se acordă pentru familiile care au pe membru de familie până în 370 de lei. Există două mari schimbări între cele două tipuri de alocaţie. Înainte se acorda familiilor care aveau un venit, pe membru de familie, până în 470 de lei, ceea ce automat va mai reduce din dosare, şi obligativitatea frecventării şcolii. Asta înseamnă că părinţii vor fi obligaţi să-şi trimită toţii copiii la şcoală dacă vor dori să primească alocaţia de la stat. De exemplu dacă înainte, o familie cu cinci copii şi doar doi mergeau la şcoală, deşi toţi aveau vârsta necesară, primeau alocaţia cei doi copii. În schimb, din acest an, este obligatoriu ca toţi să meargă la şcoală pentru a putea primi alocaţia. Practic legea îi obligă pe părinţi ca toţi copiii de vârstă şcolară să frecventeze cursurile, alocaţia fiind un stimulent.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.