Concert de excepție la închiderea stagiunii la Ateneu!!!

Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia a oferit focșănenilor un concert de excepție odată cu inaugurarea pianului Bechstein cumpărat cu finanțare de la bugetul Focșaniului. Maestrul Viniciu MOROIANU a fost chemat de trei ori pe scenă de spectatorii care au aplaudat minute în șir prestația sa și a Orchestrei de Cameră UNIREA, dirijată de către Vincent GRUGER. Primarul ales al Focșaniului, Cristi MISĂILĂ a fost prezent și el în sala Ateneului.

Închiderea stagiunii de concerte2015 – 2016 a fost făcută în stil mare, luni seară, concertul eveniment Festival Mozart fiind primul spectacol susținut pe pianul C. BECHSTEIN – B212 cumpărat cu finanțare de la bugetul municipiului Focșani. Cum era de așteptat focșănenii prezenți au gustat din plin spectacolul oferit de Maestrul Viniciu MOROIANU a fost chemat de trei ori pe scenă de spectatorii care au aplaudat minute în șir prestația sa și a Orchestrei de Cameră UNIREA, dirijată de către Vincent GRUGER.
“Am fost la fabrica din Germania împreună cu maestrul Viniciu MOROIANU pentru a testa instrumentele de acolo și a alege un pian. Acesta este un pian de top, unul dintre cele mai bune pe care le fabrică firma germană Bechstein, şi unul dintre pianele de soi care se fabrică în lume. Un pian pe care sper să-l avem mulţi ani de aici înainte, pentru că focșănenii și Ateneul merita să aibă acest instrument. Focșaniul are un public pentru concerte şi sperăm să se simtă o creştere calitativă şi cantitativă a întregului program de stagiune”, a declarat directorul instituției, Valentin Gheorghiță. În program au fost lucrări ale lui W.A. MOZART – Simfonia nr. 11 in Re major K84/73q, Simfonia nr. 40 in sol minor K.550 și Concertul pentru pian nr. 27 în Si bemol K.595. De asemeni la bisuri maestrul MOROIANU a interpretat lucrări ale lui F. Chopin.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.