Primăria Focșani nu are suficienți bani pentru plata sportivilor de la CSM!!!

* Scandal între primarul Cristi MISĂILĂ și consilierii locali PNL referitor la finanțarea sportului focșănean * Bugetul alocat de primărie sportului este de 11,3 milioane de lei * Consilierul local PNL Livia MARCU: „Consiliul Județean a alocat 1 milion de lei pentru sportul vrâncean, în ultimii 2 ani“ *

La ultima ședință (extraordinară) de consiliu local primarul Cristi MISĂILĂ a anunțat că nu are suficienți bani pentru plata sportivilor de la CSM Focșani. Ca urmare acesta a cerut mai multă implicare din partea celorlalte autorități publice din Vrancea pentru finanțarea competițiilor sportive organizate la Focșani. Disputa a pornit în momentul în care consilierii PNL-USR au propus dublarea premiilor acordate în cadrul competiției de gimnastică „Cupa Vrancei”, eveniment organizat de Clubul Sportiv Școlar (CSS) Focșani în perioada 11-12 noiembrie 2022.

Din păcate însă, inițiativa colegilor consilieri de a dubla premiile sportivilor are ca efect diminuarea sumelor la capitolul bugetar din care Primăria Municipiului Focșani premiază cuplurile de aur (familiile care împlinesc 50 ani de căsătorie) și persoanele longevive, acei focșăneni care împlinesc 90 de ani și pe care noi îi premiem lună de lună! Cred că, dacă propunerea consilierilor PNL-USR ar fi fost discutată în prealabil, am fi putut identifica soluții viabile împreună, mai ales că solicitarea sumelor de premii era a Clubului Sportiv Școlar (CSS) Focșani care, cred eu, știe cel mai bine care este nivelul premiilor într-o astfel de competiție! Din păcate, colegii din PNL-USR nu pot ieși din paradigma ultimilor doi ani, în care critică toate acțiunile primarului și, din când în când, atunci când au oportunitatea să facă astfel de gesturi, pur politicianiste, în speranța unui vot, două în plus!, afirmă primarul Cristi MISĂILĂ într-un comunicat de presă.

* Ce spun liberalii *

„În cadrul ședinței Consiliului Local Focșani de astăzi primarul Misăilă a făcut afirmații mincinoase cu privire la susținerea pe care administrația PNL a acordat-o sportului și sportivilor din Vrancea, în cei doi ani de mandat al președintelui Cătălin Toma. Pentru o bună informare a cetățenilor, prezentăm lista proiectelor pentru susținerea sportului local, bugetele fiind alocate de Consiliul Județean în perioada mandatului și la propunerea președintelui Cătălin Toma (21 octombrie 2020 – prezent)“, spune consilierul local PNL – Livia MARCU.

Lista prezentată de Livia MARCU cuprinde:

Olimpicii pe primul loc – secțiunea sport (𝟐𝟎𝟐𝟎, 𝟐𝟎𝟐𝟏, 𝟐𝟎𝟐𝟐): 𝟑𝟖𝟓.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢 – La acest capitol au fost premiați peste 150 de sportivi, inclusiv campionii europeni Ana-Maria Bărbosu (gimnastică), Iulia Trestianu (gimnastică), Larisa Bogdan (cantotaj) și Laris Borș (judo).

Superliga Copiilor la fotbal (𝟐𝟎𝟐𝟏, 𝟐𝟎𝟐𝟐): 𝟑𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢 – Finanțarea activității sportive a copiilor și juniorilor din Vrancea, zeci de cluburi și sute de micuți fotbaliști beneficiind de echipament, mingi de fotbal etc.

Turul ciclist al Vrancei (𝟐𝟎𝟐𝟏, 𝟐𝟎𝟐𝟐): 𝟗𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢

Vrancea Trophy (𝐭𝐞𝐧𝐢𝐬 𝐝𝐞 𝐜𝐚̂𝐦𝐩 – 𝟐𝟎𝟐𝟐): 𝟒𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢

Cupa Vrancei la Aeromodelism (𝟐𝟎𝟐𝟐): 𝟑𝟓.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢

Drumul mausoleelor pe motocicletă (𝟐𝟎𝟐𝟏): 𝟓.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢

Proiecte de sport finanțate prin Legea 350/2005 (2022): 𝟏𝟒𝟓.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢

Vrancea Montană (atletism)

O minte inițială (ciclism, amenajare piste)

„Totodată, Consiliul Județean Vrancea a scos din sertar (uitat de mulți ani de către fosta administrație PSD) proiectul privind reabilitarea stadionului Tineretului din Focșani, proiect care a intrat acum pe un făgaș normal. De asemenea, CJ Vrancea a găzduit la bazinul de înot Cupa României la polo feminin, ediția 2022, și a propus un proiect major de realizare a unei piste de biciclete de la Focșani la Suraia (13 km). Aceste cifre arată un interes real al administrației județene pentru susținerea sportului, în contradicție cu ceea ce a afirmat primarul Misăilă. Sănătatea, educația și sportul merg mână în mână și de aceea președintele CJ Vrancea nu a neglijat niciunul din aceste domenii“, a mai adăugat consilierul local PNL Livia MARCU.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.