Adio finanțare PNRR pentru proiectul noului spital județean din Focșani!!!

* Proiectul noului spital județean de la Focșani NU se află pe lista obiectivelor de investiții ce vor fi finanțate prin PNRR * Anunțul a fost făcut astăzi de către Ministerul Sănătății * Motivul respingerii este valoarea prea mare a proiectului * Consiliul Județean spune că merge mai departe cu acest proiect, urmând să acceseze banii necesari din alte finanțări europene și naționale * Primarul Focșaniului, Cristi MISĂILĂ aruncă vina pe PNL și Consiliul Județean Vrancea * Reacție dură a deputatului Ion ȘTEFAN: „Demisia TOMA și HALICI“ *

Oficialii Ministerului Sănătății au prezentat astăzi obiectivele eligibile, precizându-se că prin PNRR pot fi finanțate investiții de maximum 200 milioane de euro. Spitalul Județean de la Focșani are o valoare de peste 500 milioane de euro, din care 300 de milioane de euro (60%) erau solicitați prin PNRR. În aceeași situație cu Vrancea se află și proiectele spitalelor din Sibiu și Brașov.

Obiectivele de investiţii care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute în cadrul Etapei I prevăzută în cadrul H.G. 1237/2022 (…) vor putea fi finanţate din alte surse bugetare, se arată în finalul documentului făcut public astăzi de Ministerul Sănătății. Recent, Comisia Europeană a aprobat un Program de Sănătate (PS 2021 – 2027) în valoare de 5,88 miliarde de euro, prin care va putea fi finanțată construirea a 7 spitale fără limită de valoare.

„Concluzionând, Consiliul Județean Vrancea va continua proiectul noului spital prin accesarea unor alte surse de finanțare care să facă posibilă construirea unui spital de care au nevoie nu doar vrâncenii, dar și românii din zona de sud-est a țării“, se spune în comunicarea Consiliului Județean Vrancea.

* Primarul MISĂILĂ spune că PNL și președintele CJ Vrancea trebuie să-și asume eșecul *

Cristi MISĂILĂ spune că sfârșitul de an aduce vești proaste pentru focșănenii care au crezut în promisiunile și capacitatea PNL Vrancea de a fi construit un nou spital județean în municipiu. „Iată că, din păcate, Consiliul Județean condus de liberalul Cătălin Toma a dus în gard un proiect care putea transforma Municipiul Focșani într-o zonă atractivă din perspectiva serviciilor medicale. Este un eșec total pe care PNL Vrancea și președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, trebuie să și-l asume. Este doar vina lui Cătălin Toma că echipa de implementare nu a reușit să depună un proiect eligibil. Prin urmare, este de domeniul evidenței că PNL Vrancea și președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma nu au capacitatea de a câștiga vreun proiect european. Liberalii sunt buni doar să se laude pe Facebook și să saboteze proiectele Primăriei Municipiului Focșani. Cât tupeu să ai să critici mereu proiectele Primăriei Municipiului Focșani, în timp ce tu nici măcar nu ești în stare să câștige unul, dar să îl mai și implementezi….“, declară primarul Focșaniului, Cristi MISĂILĂ.

* Ion ȘTEFAN: „Demisia TOMA și HALICI“ *

Imediat după anunțul Ministerului Sănătății a apărut și preacția deputatului de la Forța Dreptei – Ion ȘTEFAN care a cerut demisiile președintelui Consiliului Județean Vrancea – Cătălin TOMA și a prefectului Nicușor HALICI, considerând că cei doi sunt responsabili de eșecul finanțării proiectului noului spital.

„Eșec major al administrației PNL-PSD Vrancea condusă de Cătălin Toma și Nicușor Halici! Noul Spital județean de la Focșani a fost respins de la finanțarea pe bani europeni prin PNRR. Cel mai important proiect pentru acest județ a fost omorât în fașă de cei doi exponenți ai acestei guvernări impotente.

Mesajul pentru vrânceni este unul dur: celor din PNL și PSD nu le pasă de suferința și boala oamenilor, nu le pasă că în actualul spital intri om și pleci între patru scânduri! Pentru conducătorii acestui județ sunt mai importante balivernele, pozele pe rețelele de socializare și tarabele de Crăciun! Toma și Halici, nu credeți că vestea finanțării unui nou spital modern și dotat ar fi fost o veste bună de Crăciun pentru vrânceni?

Încheiem un an dezastruos pentru Vrancea și pentru vrânceni, fără investiții majore finalizate, fără oportunități reale pentru 2023, un an care se termină cu o veste năpraznică care arată clar cât de extinsă este molima în PNL și PSD! Plecați acasă, domnilor Toma și Halici!“, a fost mesajul postat de deputatul Ion ȘTEFAN.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.