Blogmeet Blogosfera Vrancea la Casa Elena!!!

*Blogosfera Vrancea s-a reunit la un nou blogmeet, duminică la prânz, locația aleasă fiind restaurantul Casa Elena * Într-o atmosferă dominată de opinii diverse și opuse, bloggerii vrânceni și-au făcut planuri pentru perioada imediat următoare * Marșul Autismului, organizat de Asociația Speranța Andradei, este următoarea acțiune la care bloggerii vrânceni vor participa *

Grupul Blogosfera Vrancea, care este cea mai numeroasă comunitate a bloggerilor din județul nostru, a avut duminică o nouă întâlnire. Reunirea a avut loc la restaurantul Casa Elena, din imediata vecinătate a Colegiului Național Unirea din Focșani, la discuții participând 10 dintre pasionații de on-line din Vrancea. Este vorba despre Mădălina M., Mădălin B., Ionuţ B., Alexandra T., Robert D., Vali C., Lucian T., Dan T.,Tudorel B. și subsemnatul. Discuțiile au vizat chestiuni organizatorice ținând în special de recentul Earth Hour 2013 și impactul acestuia pentru grup, modul de comunicare în cadrul grupului precum și conduita pe care ar trebui să o adoptăm în relațiile cu ceilalți posibili parteneri în organizarea unor evenimente. Respectarea regulamentului grupului și cine și cum ar putea lua decizii în numele grupului în situații de necesitate au fost alte puncte vizate. Concluzia celor adunați la aceiași masă este aceea că Grupul Blogosfera Vrancea trebuie să rămână unul deschis selecția în cadrul său fiind făcută în mod natural, în funcție de opiniile fiecărui membru. „Cred că grupul Blogosfera Vrancea nu trebuie să-și pună problema existenței unor șefi sau a excluderilor. În privința plecărilor cred că se vor autoexclude din grup cei care nu se regăsesc aici“, a spus Ionuț B. Opinii pertinente au avut și cei mai tineri participanți Mădălina B. – care a participat pentru prima oară la un blogmeet (bine ai venit!!! ) și Mădălin B., Alexandra T. și Cristi I. fiind cei care au încercat și reușit să fie mediatori într-un blogmeet care a fost departe de a fi unul plictisitor. Elaborarea unui proiect de branding pentru județul Vrancea și municipiul Focșani au fost alte subiecte de discuție pentru care fiecare dintre bloggeri au avut câte un punct de vedere.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.