Bolnav psihic a acostat o fetiță în curtea Școlii nr. 8 din cartierul SUD!!!

Bărbatul care se presupune a fi un pedofil este deja cunoscut de poliția locală prin problemele pe care le-a mai cauzat în trecut. Bărbatul este în vârstă, se știe despre el că locuiește undeva în zona Paco și are grave probleme psihice. Paza școlii și tatăl fetiței s-au autosesizat după ce aceasta le-a povestit ce a pățit.

În cursul zilei de ieri, 06.05.2015, la Școala Generală Nr. 8, Sud-Focșani, o fetiță de clasa a VI-a, a fost racolată de către un individ în vârstă chiar în în curtea instituției de învățământ, sub pretextul de a-i dărui bomboane. Individul a apucat-o de încheietura mâinii și a vrut să o scoată cu forța din curtea școlii, dar fetița l-a mușcat de mână, reușind să scape.

„Cer ca Poliția Locală, Paza din cadrul instituțiilor de învățământ, cadrele didacitice și chiar părinții, să se autosesizeze pentru rezolvarea cât mai rapidă a acestui caz, care poate avea repercursiuni grave asupra copiilor noștri, mai ales asupra celor mici. Cer ca Instituțiile de Specialitate să se autosesizeze de asemenea și să interneze astfel de persoane cu handicap psihic care sunt înregistrate la ei cu boli grave și periculoase pentru societatea civilă“, ne-a declarat unul dintre părinții care au văzut ceea ce s-a întâmplat.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.